
Scopul scuză mijloacele, orice ar fi? Ştim că primarul Sibiului este un om ocupat, dar se pare că, în ultima vreme, nu mai are timp nici să treacă strada.
Vezi VIDEO şi GALERIE FOTO.
Deşi parcarea - amenajată de Primărie - sub Zidul Cetăţii se află chiar peste drum, şoferul primarului a parcat miercuri la amiază maşina pe bulevardul Coposu, blocând o bandă de mers. A lăsat BMW-ul pe avarii şi trei poliţişti comunitari ca să păzească maşina. Nu, nu ca să-l amendeze. A stat la lansarea locului de joacă pentru copii de pe Coposu fix 21 de minute , s-a urcat apoi în maşină şi dus a fost.
"Nu eu am parcat maşina. I-am atras atenţia şoferului că nu a fost cea mai bună alegere", a declarat primarul Klaus Johannis pentru Sibianulonline.ro.
Maşina a şi blocat circulaţia preţ de câteva secunde, când o ambulanţă a trecut către spital, iar şoferii care se aflau pe banda întâi au trebuit să treacă pe dreapta, dar nu s-au mai putut deplasa din cauza maşinii primarului.
Fotografiile au fost realizate de reporterul Sibianulonline.ro, dar imediat după eveniment, câţiva sibieni ne-au atras atenţia asupra acestui fapt, pe ID-ul de messenger sibianul_online.
Fotografiile cu cel mai mare punctaj intră, la finalul săptămânii, în "Topul nesimţiţilor".
Trimite imaginile şi/sau filmuleţele (surprinse cu aparatul foto sau cu telefonul mobil) şi o scurtă descriere fie la adresa de messenger afişată pe site (sibianul_online@yahoo.com), fie la adresa de mail redactia@sibianulonline.ro sau vino cu ele pe strada Mitropoliei la nr. 18. Dacă vrei doar să raportezi un caz bun de “Topul nesimţiţilor”, sună la nr. de tel. 0369.30.40.41 sau 0742.128.228, iar noi venim şi fotografiem.
