Zilele Culturii Populare Vâlcene în Muzeul Astra

Zilele Culturii Populare Vâlcene în Muzeul Astra


Valorile satului vâlcen vor fi la mare cinste, timp de două zile în Dumbrava Sibiului. Pe 3 şi 4 iulie aici va avea loc cea de a şasea ediţie a Zilelor Culturii Populare Vâlcene.



"Zilele Culturii Populare Vâlcene încearcă să aducă în atenţia publicului sibian valorile materiale şi imateriale ale satului vâlcean. Astfel, pe parcursul celor două zile meşteri populari îşi vor prezenta creaţiile: icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, piese de port popular şi alte piese textile, păpuşi în port tradiţional, obiecte ceramice, obiecte din lemn, iar spectacolele de cântece şi dansuri populare, specifice plaiurilor de pe malurile Oltului vor delecta auditoriul.
Târgul meşterilor populari se va desfăşura între orele 11.00 - 19.30, iar spectacolele se vor ţine pe scena de pe lac începând cu orele 17.00 şi până la orele 20.00.
Duminică, ora 9.30 la Biserica monument din Bezded, Sălaj, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către preotul paroh împreună cu un sobor de monahi de la Sfânta Mănăstire Cozia, părinţi de la acelaşi lăcaş de cult, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân.

 

 

Versiune mobil | completa