VREAU ŞI EU PĂRINŢII MEI. Cum ar putea fi ajutaţi cei 40.000 de copii abandonaţi din România să îşi găsească familie

VREAU ŞI EU PĂRINŢII MEI. Cum ar putea fi ajutaţi cei 40.000 de copii abandonaţi din România să îşi găsească o familie

Mii de români îşi doresc să devină părinţi adoptivi şi 40.000 de copii părăsiţi aşteaptă să-şi găsească o familie în centrele de plasament sau în casele asistenţilor maternali. Când se întâlnesc, într-un final, e mult prea târziu. Părinţii îşi doresc copii de vârstă mică, dar, din cauza legii româneşti, copiii devin adoptabili mult prea târziu, când sunt prea mari ca să-i mai dorească cineva. "Vreau şi eu părinţii mei", campania Ştirilor Pro TV, îşi propune să determine autorităţile să simplifice procesul de adopţie şi militează pentru scoaterea copiilor din centrele de plasament mamut, pentru înfiinţarea Tribunalului Copilului în toate judeţele din România şi pentru reevaluarea adopţiilor internaţionale, aducând în atenţie modelele altor ţări care dau copii spre adopţie străinilor.

Corespondentul Ştirilor ProTV Paula Herlo arată cum 40.000 de copii abandonaţi sunt împiedicaţi de o lege complicată şi incoerentă să aibă parte de o familie. A vorbit cu micuţii care timp de câţiva ani au trecut de la un asistent maternal la altul şi care nu au nici azi cui să-i spună mamă. Le-a cunoscut pe mamele naturale care, deşi şi-au părăsit copiii şi le-au pus viaţa în pericol, au un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte viitorul lor. Statul le întreabă dacă vor să îşi dea copilul spre adopţie, ele refuză, iar lunile trec în defavoarea copilului care nu poate fi declarat adoptabil şi care va creşte prea mare pentru a-l mai vrea cineva. Corespondentul Ştirilor Pro TV a mai discutat cu asistenţii sociali cărora legea le cere să încerce reintegrarea copiilor în familia naturală, să le caute toate rudele până la gradul patru şi să le întrebe dacă nu vor să îl crească ele pe micuţul abandonat, procedură care poate să dureze ani de zile. Şi cu asistenţii maternali care ajung să-i adopte pe unii dintre copiii pe care îi au în grijă. Însă nu pot să îi adopte pe toţi.

Alexandru are 10 ani şi, după ce s-a plimbat pe la 3 asistenţi maternali, a fost la un pas de adopţie. A ajuns să crească însă tot într-un centru, în care se simte singur şi îi e frică de ziua de mâine. Băiatul trăieşte fiindu-i teamă că va ajunge pe drumuri. La 10 ani, Alex vorbeşte ca un om mare despre visul lui, acela de a-i ajuta pe copiii abandonaţi să nu trăiască drama lui. "Când voi fi mare, vreau să devin un fel de preşedinte, să îi ajut pe copii să crească lângă mama lor", spune băiatul, care nu s-a împăcat cu ideea că va trăi într-un centru de plasament.

Jumătate dintre copiii părăsiţi din România, adică 20.000, cresc în casele unor asistenţi maternali. Ionuţ ştie că e băiatul doamnei Camelia, că are un tată şi o soră. În realitate nu este însă aşa şi toţi cei care îl înconjoară sunt cumva de împrumut până când va veni cineva care să-i devină părinte pentru totdeauna. A devenit adoptabil abia la vârsta de 6 ani, după lungi procese în instanţă şi după ce i-au fost căutate rudele până la gradul patru. Cea care îl creşte a adoptat deja unul dintre copiii pe care i-a avut în grijă. Pe Ionuţ însă, care nu vorbea şi nu mergea atunci când i-a fost dat în grijă, nu mai poate să îl adopte. Şi-ar pierde salariul de asistent maternal şi nu ar mai avea bani să crească doi copii.

Într-un sat din nordul ţării, la marginea pădurii, într-un hambar, trăiesc părinţii unei fetiţe care astăzi plânge fără să o audă nimeni într-un salon de spital. Bianca este al cincilea copil pe care îl abandonează în sistemul de protecţie socială din cauza sărăciei. Mama povesteşte că, de când a aflat că este însărcinată, a ştiut că nu o să aducă fetiţa acasă, că n-are condiţii. Din spatele casei, fiica cea mare ascultă tăcută spusele mamei. Pe ea a adus-o acasă. Pe ea şi pe încă patru fraţi. Pe alţi cinci copii i-a părăsit şi nu ştie unde au ajuns. Pentru ca micuţa să aibă o şansă să fie adoptată, autorităţile trebuie să îi găsească toate rudele, să le întrebe dacă o vor în casa lor.

Soarta Biancăi e în mâna rudelor, care, cel mai probabil, se vor dezice de ea. Pentru ei, acum e doar o gură de hrănit, pentru alţi oameni însă este copilul pe care-l aşteaptă dintotdeauna. Nu se întâlnesc pentru că legea îi ţine departe unii de alţii. Vor trece lunile şi poate anii până când rudele vor decide dacă vor să crească sau nu copilul sau până când mama se va duce în instanţă să-şi dea acordul pentru adopţie. Soarta Biancăi depinde de o lege, de oamenii care o vor aplica, de rude, dar şi de fiecare dintre români care pot face ceva ca micuţii precum Bianca să poată fi adoptaţi. Pe site-ul Ştirilor Pro TV puteţi semna petiţia pentru o lege corectă şi eficientă a adopţiilor în România, pe care o susţin deja peste 44.000 de persoane.

 

 

Versiune mobil | completa