Viaţă de dictator. Fiul preşedintelui Guineei Ecuatoriale şi-a comandat un iaht de 380 de milioane de dolari

O flotă de maşini, printre care şi un Bugatti Veyron, proprietăţi în Paris sau Malibu, un avion privat şi casă de discuri. Doar câteva din proprietăţile lui Teodorin Obiang.

Teodorin Obiang, fiul cel mare al dictatorului din Guineea Ecuatorială Teodoro Obiang, şi-a comandat un iaht în valoare de 380 de milioane de dolari, adică de trei ori bugetele Sănătăţii şi Educaţiei din această ţară.
Iahtul ar fi pe locul doi în topul celor mai scumpe ambarcaţiuni de acest gen, după cel deţinut de omul de afaceri rus Roman Abramovici, în valoare de 1,2 miliarde de dolari.
Planurile lui Teodorin au fost descoperite de organizaţia Global Witness, care a condamnat public gestul ca fiind "strigător la cer de extravagant" având în vedere starea avansată de sărăcie în care se zbate Guineea Ecuatorială.
Deşi statul din vestul Africii este exportator de petrol, populaţia se zbate într-o sărăcie cruntă. 20% dintre copii mor înainte de a împlini cinci ani, iar speranţa de viaţă este de 50 de ani.
Guvernul Guineei Ecuatoriale a confirmat planurile lui Teodorin, afirmând, însă, că acesta s-ar fi răzgândit între timp. Constructorul german a refuzat să comenteze, afirmând că toate contractele sunt confidenţiale.
Chiar şi aşa, numai întocmirea planurilor pentru construirea ambarcaţiunii au costat deja 250.000 de euro. Iahtul, care ar fi urmat să fie construit de firma germană Kusch, ar fi avut 118 metri, o sală de cinema, un restaurant, un bar, o piscină, un sistem de securitate în valoare de 1,3 milioane de dolari care prevedea, printre altele, senzori de mişcare în podele, senzori de mişcare fotoelectrici şi uşi care nu pot fi deschise decât pe baza amprentei digitale.

Mai mult pe www.gandul.info

 

 

Versiune mobil | completa