VADIM ŞI BECALI ÎN WIKILEAKS. Ce spuneau americanii despre "TABLOIDUL" lui Vadim şi "ECHIPA DE FOTBAL" a lui Gigi Becali

VADIM ŞI BECALI ÎN WIKILEAKS. Ce spuneau americanii despre "TABLOIDUL" lui Vadim şi "ECHIPA DE FOTBAL" a lui Gigi Becali

Ambasada SUA de la Bucureşti a făcut şi o analiză a partidelor extremiste din România. În 2010, într-o telegramă clasificată drept "confidenţial", publicată de hotnews şi intitulată " Extrema-dreaptă în România: la pământ, dar nu moartă", oficialii ambasadei spun că pe liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor "tinerii ultraconservatori îl consideră un clovn" şi "suferă de un diabet agravat".

Despre Gigi Becali americanii aflat detalii de la "un fost prieten şi asistent", dar şi de la William Brânză, fost deputat PRM, actual PDL.

Astfel, Becali e catalogat drept "inteligent, dar nesofistiat". Secretul creşterii în imagine a lui Gigi Becali este, în opinia celor consultaţi de oficialii SUA pentra redacta telegrama, "echipa sa de fotbal cunoscută la nivel naţional şi care este sursa lui principală de imagine"

CÂTEVA PASAJE DIN TELEGRAMA ASADEI SUA

"In mai multe interviuri separate, analisti politici romani, oficiali guvernamentali si fosti sustinatori ai extremei drepte au catalogat miscarea ultra-nationalista romaneasca drept irelevanta din punct de vedere politic. Extrema dreapta e divizata intre Partidul Romania Mare (PRM) - Partidul Noua Generatie (PNL) si obscurul grup Noua Dreapta, care opereaza preponderent underground si pe Internet. Declinul miscarii extremiste este rezultatul diviziunilor interne, a liderilor batrani si ineficienti care nu sunt dispusi sa promoveze tineri adepti, lipsa unui dusman comun transformat in element comun de lupta, pierderea de sustinatori in favoarea partidelor de centru-dreapta si o generatie tanara concentrata mai mult pe materialism si nu pe nationalism sau ideologie".

CE LE SPUNE WILLIAM BRÂNZĂ DESPRE BECALI

"Potrivit lui William Branza, parlamentar PDL, care a dezertat din PRM, performanta lui Becali din iunie (iunie 2009 - alegerile pentru PE n.red) s-a datorat in principal unui vot de solidaritate dupa ce el a fost arestat in legatura cu un caz de rapire".

"ISTORICUL" CARE STUDIAZĂ MIŞCAREA

"Un istoric care studiaza miscarea de extrema dreapta este de parere ca multi ultra-nationalisti ii percep din ce in ce mai mult pe Tudor si Becali ca vulnerabilitati. Tudor sufera de diabet agravat, iar tinerii ultraconservatori il considera un clovn. Un fost prieten si asistent al lui Becali il descrie pe liderul PNG drept inteligent, dar nesofisticat, un om care respinge orice sfat si isi agreseaza consilierii pana cand nimeni nu mai rezista sa lucreze cu el pentru prea mult timp. Nici Tudor si nici Becali nu au fost eficienti in a construi aliante cu alte partide si nici unul din ei nu a ales sa-si instruiasca tineri lideri care sa le succeada."

BRÂNZĂ REVINE CU O "ANALIZĂ DSPRE ZIARUL "TRICOLORUL" ŞI STEAUA, SURSA DE IMAGINE A LUI BECALI

"Moralul scazut ar putea fi o problema. <<Oameni tineri de buna calitate raman in PRM si sunt frustrati de procesul lent de avansare catre varful ierarhiei>>, ne-a spus Branza. Circulatia ziarelor afiliate PRM a scazut; filialele locale ale PRM care obisnuiau sa cumpere in numar mare ziarele lui Tudor si sa le distribuie printre simpatizanti acum abia sunt in stare sa isi plateasca factura la curent electric. Drept rezultat, publicarea lor este dependenta de cativa oameni de afaceri loiali.

Pe de alta parte, PNG depinde de Becali si de echipa sa de fotbal cunoscuta la nivel national si care este sursa lui principala de imagine.


Ultra-nationalistilor din Romania le lipseste un inamic etnic comun pe post de catalizator. Comunitatea de romi ramane slaba din punct de vedere politic si economic. Incercarile de a transforma etnicii maghiari in tapi ispasitori au fost ignorate de vreme ce romanii recunosc ca competitia economica cu maghiarii nu mai este relevanta deoarece atat Romania, cat si Ungaria sunt in UE si romanii pot munci peste granite. Discriminarile fata de micuta comunitate evreiasca si comunitatea mai numeroasa de studenti si imigranti arabi sunt relativ limitate.

Interlocutorii au crezut ca furia ultranationalistilor va fi indreptata cel mai probabil catre problemele legate de coruptie. Tricolorul, tabloidul lui Vadim, si-a asumat acesta abordare, criticand in mod regulat comportamentul clasei politice romanesti.

Intre timp, partidele din mainstream curteaza alegatorii de extrema-dreapta si politicienii dati la o parte. Anul trecut, candidatul prezidential Mircea Geoana a aparut in campanie impreuna cu Vadim pe care l-a si laudat public. Tudor le-ar fi spus sustinatorilor sai sa-l voteze pe Geoana in runda a doua pentru prezidentiale, dar majoritatea sustinatorilor PRM au votat pentru realegerea presedintelui in exercitiu Basescu, pentru ca a fost perceput mai nationalist, a explicat un alt observator al miscarii extremiste. Basescu ravneste aceste voturi; in octombrie, cand a prezidat ceremonia de inaugurare a Memorialului Holocaustului din Bucuresti, Basescu a considerat ca este politic oportun ca instalarea unei placi care sa exprime in mod explicit complicitatea statului la Holocaust (complicitate pe care a recunoscut-o deschis la eveniment) sa fie amanata pana in prima zi de dupa al doilea tur al prezidentialelor.


In schimb, unii politicieni folosesc PRM pentru propriile ambitii electorale. Branza, de exemplu, a intrat in Parlament pe listele PRM, dar s-a alaturat mult mai influentului partid de centru-dreapta PDL, deoarece, a sugerat el, dorea sa se alature unui castigator. Din calculele noastre estimam ca in acest moment in PNL si PDL ar fi zece parlamentari care la un moment dat au fost asociati cu PRM sau cu miscari de extrema dreapta. Celelalte partide, avand nevoie de membri, de obicei primesc cu bratele deschise orice dezertor.

Odata ce raspandirea Internetului si intrarea in UE au devenit aspecte de baza ale vietii romanesti, majoritatea tinerilor romani sunt prea individualisti si orientati spre cariera ca sa cada sub influenta liderilor ultra-nationalisti, a presupus profesorul de istorie. O exceptie ar putea fi membrii Noua Dreapta, care - desi circumpspecti in activitatile lor publice - se stie ca folosesc Internetul pentru a cauta noi adepti. Toti interlocutorii nostri au fost de acord ca adeptii tineri ar putea proveni mai degraba din zonele urbane decat din cele rurale, unde legaturile sociale si de familie sunt mai puternice. Membri tineri nu sunt doar aceia care au suferit dupa tranzitia la democratie, de fapt majoritatea lor nu au nici o amintire despre viata in comunism. Statisticile sunt vagi, si nimeni nu poate estima care este numarul de simpatizanti ai miscarii de extrema-dreapta din Romania."

DESPRE APARIŢIA "UNUI DEMAGOG ÎNCĂ NECUNOSCUT"

Comentariu: Desi declinul miscarii de extrema-dreapta reprezinta o evolutie bine-venita, este prematur sa-i anuntam sfarsitul. Societatea romaneasca este inca infestata de discriminare la scara larga fata de comunitatea roma si, mai rar, insulte la adresa maghiarilor si a evreilor. Cu toate acestea, cu exceptia aparitiei unui demagog inca necunoscut, nu preconizam ca miscarea de extrema-dreapta se va revitaliza in viitorul apropiat. Pentru moment, ce mai buna oportunitate pentru extrema-dreapta de a castiga adepti este sa capitalizeze dispretul genetralizat al romanilor fata de clasa politica corupta, dar si asa rezultatul ar putea fi un grup de votanti nemultumiti care pur si simplu stau acasa in loc sa isi manifeste sustinerea fata de PRM sau PNG.

 

 

Versiune mobil | completa