Steaua i-a cumpărat ieri pe tinerii Andrei Dumitraş şi Andrei Pavel, ambii de la Ceahlăul. Prosport a stat de vorbă cu primul dintre ei, care s-a aflat ieri la palatul lui Becali şi care se va alătura Stelei pe 11 iunie. În schimb, Andrei pavel va fi lăsat în continuare la Ceahlăul.
Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi, de semifinala care s-a desfăşurat la Baku, în Azerbaidjan.
Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi, de semifinala care s-a desfăşurat la Baku, în Azerbaidjan.
Că Jennifer Aniston (43 de ani) este una dintre cele mai frumoase actriţe din cetatea filmului nu mai încape îndoială. Recent însă, frumoasa vedetă a demonstrat că imaginea ei inspiră şi sănătate, stare de bine.
Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul celor mai "fierbinţi" femei din lume întocmit de o revistă pentru bărbaţi, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Democrat-liberalii au avut cel mai inedit început de campanie: marş portocaliu pe biciclete. Contradicţia a venit în momentul în care candidatul lor creditat cu cele mai multe şanse la alegerile din noiembrie, Raluca Turcan, s-a urcat stângace pe bicicletă şi a coborât după doar câţiva metri. Pentru că nu ştie să pedaleze, s-a urcat alături de şeful ei pe linie de partid, Ion Ariton, într-un vehicul ceva mai sigur.
"Dorim să începem campania într-un fel mai vesel, mai tineresc, mai optimist", a spus deputatul Raluca Turcan, care, însă, a coborât de pe bicicletă şi s-a urcat alături de Ion Ariton într-un vehicul cu pedale, dar cu patru roţi. Deputatul a motivat că a căzut rău în copilărie şi îi e teamă acum să se mai plimbe cu bicicleta. "Eu nu ştiu să merg cu bicicleta. Am căzut odată şi acum nu mai am curaj să mă urc. O să merg cu domnul Ariton, aşa nu îmi e frică", a spus Turcan.
PDL-iştii au pornit de la Sala Transilvania, pe Mihai Viteazu, Piaţa Rahovei, Semaforului, Bâlea, Coposu şi s-au oprit în Piaţa Mare. Deşi au fost în permanenţă escortaţi de poliţişti şi jandarmi, PDL-iştii au reuşit să scoată câteva înjurături în culţul gurii de la şoferii care au fost blocaţi în trafic până când a trecut coloana de biciclişti.
Nota 1,00 din 2 voturi. Da o nota acestui articol:
Articole din aceeaşi secţiune
Comentarii:
un sibian, [ 01.11.2008 - 20:05 ]
ce sa le ceri mai mult?unde este traficul mai mare sau trezit si ei sa se faca remarcati,iar noi cu asta vom ramane....
papamobilu, [ 01.11.2008 - 18:09 ]
poate o ajuta nasu stolo sa pedaleze in locul ei.
Ionescu Dan, [ 01.11.2008 - 17:44 ]
NU ARE NIMIC DE A FACE TIPA ASCA CU JUDETUL NOSTRU....NIMIC NIMIC NIMIC!
JALE, [ 01.11.2008 - 16:12 ]
bani aruncati aiurea , oare cat costa hainele portocalii de pe voi ..nici nu vreau sa ma gandesc.
Dashu, [ 01.11.2008 - 13:03 ]
vai de mama noastra. campania electorala a inceput si astea se dau cu bicicletele. nu vreau sa aflu cine iese senator/deputat ca cu siguranta aia se vor plimba cu barca prin parlament sau bicileta pe bani nostri. halal vot uninominal ca tot partidul merge in fata, numai ca acuma partidul are mai multe fete. daca e uninominal atunci alesii sa vina ei sa imparta pliante si sa vorbeasca cu oamenii in colegiul sau nu sa stea la cafea si discutii la partid, iar tineri si membri sa faca treaba. nu votez partidul parca ci omul din partid. cone caragiale ce pacat ca nu ai mai apucat sa mai scrii o nuvela sau o schita ca acuma aveai material destul.
x., [ 01.11.2008 - 12:36 ]
ce penibil. mars al biciclistilor dar moldoveanca nici nu stie sa stea pe una.
vad ca a fost si politia prezenta. felicitari!!! la marsul in adevaratul sens al cuvantului al biciclistilor (al cetatenilor) nu a venit nici o masina de politie...
Incredibil !, [ 01.11.2008 - 12:31 ]
cred ca femeia asta n-a avut o copilarie normala asa cum au avut toti copiii....probabil ca in familie nu prea a fost lasata cu cheia de gat sau in ceata de copii din vecinatate...altfel,cum naiba nu stie sa mearga pe bicicleta cata vreme 99% din copii stiu sa mearga pe bicicleta..
eu, [ 01.11.2008 - 00:23 ]
nu vi se pare ca sunt cam multe poze?
me, [ 01.11.2008 - 00:05 ]
raluca turcan, s-a urcat stã¢ngace pe bicicletäƒ åŸi a coborã¢t dupäƒ doar cã¢å£iva metri.probabil ca-i intrase jitul undeva. in orice caz vad ca-i place in fata aparatelor foto. probabil se credea la vreun casting.
guest sibianul.ro, [ 01.11.2008 - 00:05 ]
Democrat-liberalii au avut cel mai inedit început de campanie: marş portocaliu pe biciclete. Contradicţia a venit în momentul în care candidatul lor creditat cu cele mai multe şanse la alegerile din noiembrie, Raluca Turcan, s-a urcat stângace pe bicicletă şi a coborât după doar câţiva metri. Pentru că nu ştie să pedaleze, s-a urcat alături de şeful ei pe linie de partid, Ion Ariton, într-un vehicul ceva mai sigur.
Pagini:
1
|
Vremea în Sibiu
23°C 12°C
Acum in Sibiu sunt 13°C
Fenomene meteo: Averse
Umiditate: 100%
Viteză vânt: 8.05 km/h
Soarele răsare: 5:42
Soarele apune: 8:55
Prognoza:
Miercuri - Averse, max 23°C, min 12°C
Joi - Averse, max 22°C, min 13°C
A trecut de mult perioada în care părinţii aveau responsabilitatea de a găsi partenerul ideal pentru domnişoarele lor, iar ele se resemnau cu oarecare mulţumire sau se opuneau, fugind în lumea mare cu vizitiul. Acum avem libertatea de a alege după pofta inimii, în funcţie de capricii proprii...
Iri cere 5.000 de euro să apară la TV
Irinel Columbeanu nu "se vinde" ieftine cand este abordat de presa pentru a vorbi despre viata lui si a Monicai Columbeanu
Botezatu caută manechine
Deşi se zvonea că celebrul designer va filma un nou sezon al emisiunii ”Burlacul” de la Antena 1, iată că Botezatu revine la...
Dana Rogoz a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz se mărită. Vedeta a ţinut să-şi anunţe fanii pe blogul ei, unde a şi postat o fotografie cu inelul de logodnă, pe care scrie “DA”.
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...
un sibian, [ 01.11.2008 - 20:05 ]
papamobilu, [ 01.11.2008 - 18:09 ]
Ionescu Dan, [ 01.11.2008 - 17:44 ]
JALE, [ 01.11.2008 - 16:12 ]
Dashu, [ 01.11.2008 - 13:03 ]
x., [ 01.11.2008 - 12:36 ]
vad ca a fost si politia prezenta. felicitari!!! la marsul in adevaratul sens al cuvantului al biciclistilor (al cetatenilor) nu a venit nici o masina de politie...
Incredibil !, [ 01.11.2008 - 12:31 ]
eu, [ 01.11.2008 - 00:23 ]
me, [ 01.11.2008 - 00:05 ]
guest sibianul.ro, [ 01.11.2008 - 00:05 ]