Teo Trandafir s-a întors în ţară. VIDEO

Teo Trandafir s-a întors în ţară FOTO: Mediafax/Octav Ganea

Teo Trandafir s-a întors în ţară, după ce a fost internată trei luni la clinica AKH din Viena, cu diagnosticul de pancreatită acută. Vedeta a intervenit telefonic, miercuri seară, în emisiunea "Happy Hour", de la Pro TV. "M-am întors după o boală cumplită. Vreau să considerăm că este o încercare a vieţii, de care am scăpat. Sperăm că problemele s-au terminat şi că viaţa va reveni la normal", a spus vedeta.

Ea a povestit că a suferit mai multe intervenţii chirurgicale, dar că medicii i-au ascuns adevărul cu privire la starea sa de sănătate, atunci când situaţia era alarmantă. "Medicii nu au ştiut tot timpul dacă o să scap. Ei mi-au ascuns gravitatea bolii", a adăugat Teo Trandafir. Ea i-a mai spus lui Cătălin Măruţă că abia aşteaptă să-şi strângă fetiţa în braţe şi că va respecta de acum încolo întru totul indicaţiile medicilor. "Abia aştept să ajung acasă, singurul impediment este că nu o pot lua pe fiica mea în braţe, încă", a mai spus vedeta. (Sursa www.gandul.info)

 

 

Versiune mobil | completa