România urcă pe locul 40 în clasamentul celor mai paşnice ţări din lume - GPI

România urcă pe locul 40 în clasamentul celor mai paşnice ţări din lume - GPI

România ocupă locul 40 în clasamentul celor mai paşnice ţări din lume, urcând cinci poziţii faţă de 2010, potrivit Indicelui Global al Păcii (GPI) pe 2011, publicat miercuri.

Scorul României s-a schimbat uşor în 2011, urcând pe locul 40, după ce cu un an înainte ocupa locul 45, după o deteriorare accentuată pe fondul instabilităţii politice şi a nesiguranţei economice.

În cadrul Europei Centrale şi de Est, România este devansată de Cehia, Slovenia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Croaţia, clasându-se pe locul şapte în regiune. Un indice mai slab decât al României înregistrează însă ţările baltice (Lituania, Letonia, Estonia), Italia, Bulgaria (locul 53), Grecia şi Ciprul, toate membre UE.

Republica Moldova se clasează pe locul 59 în lume, faţă de 66 anul trecut, imediat după Bulgaria, în rândul ţărilor europene. Aceasta devansează Bosnia, Albania, Ucraina, Macedonia, Serbia şi Muntenegru.

Rezultatele Indicelui Global al Păcii (GPI) pe 2011 arată că lumea este, pentru a treilea an consecutiv mai puţin paşnică, deteriorarea climatului fiind însă mai mică decât între 2009 şi 2010. Ameninţarea cu atacuri teroriste şi probabilitate unor manifestaţii violente au fost principalii doi factori care au făcut ca lumea să fie mai puţin paşnică în 2011, potrivit Indicelui Global al Păcii.

GPI, realizat de Institutul pentru Economie şi Pace (IEP), permite estimarea conflictelor internaţionale şi interne actuale, nivelul de siguranţă şi militarizare în societate, în cadrul a 153 de ţări, în funcţie de 23 de indici diferiţi.

Raportul pe 2011 arată impactul asupra clasamentelor naţionale al "primăverii arabe". Astfel, Libia (locul 143) a înregistrat o scădere considerabilă de 83 de locuri, Bahrain (locul 123) a pierdut 51 de locuri, iar Egiptul (locul 73) a pierdut în clasament 24 de poziţii.

Agitaţia socială provocată de instabilitatea economică a condus, de asemenea, la un declin al păcii în Grecia (locul 65), în Italia (locul 45), în Spania (locul 28), în Portugalia (17) şi în Irlanda (locul 11).

"Scăderea indicelui în acest an este puternic legată de conflictul dintre cetăţeni şi guverne. Naţiunile trebuie să găsească alte modalităţi decât forţa militară pentru a ajunge la stabilizarea ţărilor", a declarat Steve Killelea, fondatorul şi preşedintele IEP.

Islanda este ţara cea mai paşnică din lume, ea fiind urmată de Noua Zeelandă, Japonia, Danemarca şi Cehia. Irakul (locul 152) a evitat pentru prima dată ultimul loc în clasament. Africa subsahariană rămâne regiunea cel mai puţin paşnică, incluzând 40 la sută dintre ţările cel mai puţin paşnice din lume, între care Sudanul (locul 151) şi Somalia (ultimul loc).

Pentru al cincilea an consecutiv, Europa Occidentală este regiunea cea mai paşnică din lume, majoritatea ţărilor sale clasându-se pe primele 20 de locuri. Patru ţări scandinave se află în primele zece, Suedia înregistrând o scădere (locul 13) din cauza industriei sale de fabricare de armament şi a volumului exporturilor de arme convenţionale.

Apartenenţa la Uniunea Europeană are o influenţă pozitivă asupra ţărilor membre din Europa Centrală şi Occidentală, dacă se are în vedere exemplul Cehiei, care se clasează pentru prima dată pe locul cinci în lume, sau al Sloveniei, care ocupă poziţia a zecea.

Europa Centrală şi de Est rămâne pe locul al treilea al celor mai paşnice regiuni din lume, după Europa Occidentală şi America de Nord.

Luând în considerare scorurile înregistrate de la prima ediţie a GPI în 2007 şi ajustându-le pentru includerea unor ţări suplimentare, regiunea a devenit mai paşnică în 2009, nivelul a scăzut în 2010, parţial din cauza crizei economice globale, în timp ce în 2011 a fost înregistrată o îmbunătăţire uşoară.

Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro

 
Tag-uri:
românia
,top
,ţări
,paşnice

 

Versiune mobil | completa