ROMÂNIA de la Acceleratorul de Particule. Cercetătorii noştri şi “particula lui Dumnezeu”.

ROMÂNIA de la Acceleratorul de Particule. Cercetătorii noştri şi “particula lui Dumnezeu”.

În ţara lor sunt iluştri necunoscuţi. În străinătate însă fac parte din elita cercetării. Sunt invitaţi la conferinţe şi aplaudaţi minute în şir pentru ideile lor care împing înainte lumea.

"Atmosfera poate părea foarte relaxată din afară, însă viaţa la noi e trepidantă, mai ales de când a intrat în funcţiune acceleratorul", spune dr. Sorina Popescu, fizician implicat direct în reconstituirea Big Bang-ului, evenimentul care a dat naştere Universului. Conduce una dintre echipele care se ocupă de căutarea "particulei lui Dumnezeu", grăuntele subatomic de la care ar fi pornit lumea, cunoscut drept bosonul Higgs. Descoperirea lui e scopul de bază al Acceleratorului de Particule, un tunel circular de 27 de km aflat în apropiere de Geneva, îngropat la 175 m sub pământ.

Succese româneşti

"România participă la 3 experimente de la Acceleratorul de Particule şi la 3 de la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN). Această participare implică în mod oficial Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele, Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea Bucureşti şi Institutul de Tehnologia Materialelor de la Cluj", spune dr. Mihai Caprini, care lucrează la unul dintre detectoarele de particule de la Geneva.

Cei doi cercetători români muncesc la CERN pe termen mai lung, însă multe activităţi sunt efectuate de oamenii de ştiinţă din ţară care merg periodic la Geneva pentru a face măsurători sau pentru a participa la reuniuni de lucru. "Grupul ATLAS din România cuprinde circa 30 de specialişti din domeniul fizicii particulelor, ingineri electronişti şi informaticieni. Aproape jumătate sunt tineri", spune dr. Mihai Caprini.

Românii s-au ocupat chiar de construirea unei componente a detectorului ATLAS, calorimetrul hadronic, care măsoară energiile particulelor în timpul ciocnirilor. "Grupul român e implicat şi în sistemul de achiziţie de date al ATLAS, care explorează fundamentele materiei. La fiecare ciocnire proton-proton se formează un număr imens de particule, cea mai mare parte neinteresante. Se selectează numai o parte, cea interesantă. Interfaţa grafică folosită în Camera de Comandă şi sistemul de monitorizare a eficienţei au fost realizate cu participarea grupului român", mai spune dr. Mihai Caprini.

"Rezultatele românilor în domeniul ştiinţific sunt remarcabile şi este păcat că nu sunt cunoscute de către societatea românească. Un lucru este sigur: românii contribuie foarte activ şi sunt extrem de apreciaţi de către restul comunităţii ştiiţifice internaţionale", crede dr. Sorina Popescu.

Mai mult pe www.gandul.info

 

 

Versiune mobil | completa