"Raiul chiar există": extraordinara poveste a băiatului care susţine că şi-a întâlnit sora şi străbunicul "pe lumea cealaltă"

Un băiat american susţine că s-a întâlnit în Rai cu sora şi străbunicul lui, pe care nu i-a cunoscut niciodată, scrie Fox News. Cartea care îi spune povestea, scrisă de tatăl lui, este un bestseller în SUA.

Pe când avea doar trei ani, Colton Burpo a fost internat în spital şi, pentru câteva zile, a agonizat deoarece doctorii i-au pus un diagnostic greşit. În această perioadă, băiatul susţine că şi-a părăsit propriul corp şi a ajuns în Rai (în limba engleză, fenomenul este cunoscut drept "near death experience").

Acolo, el i-ar fi întâlnit pe sora şi pe străbunicul său. Lucrurile sunt cu atât mai neobişnuite dacă ţinem cont că străbunicul a murit cu treizeci de ani înainte ca băiatul să se nască, iar sora lui a fost, de fapt, o sarcină pierdută a mamei sale, de care părinţii nu i-au spus niciodată lui Colton.

Când a mai crescut, băiatul i-a spus mamei lui că el ştie că are două surori (Colton are doar o soră în viaţă). Când şi-a văzut mama nedumerită, Colton a întrebat-o dacă a avut vreo sarcină pierdută.

Părinţii au fost uluiţi de secretele pe care Colton le-a "aflat" cât s-a aflat pe lumea cealaltă, iar tatăl s-a hotărât să scrie o carte despre experienţa fiului său.

Mai mult pe www.gandul.info

 

 

Versiune mobil | completa