Parlamentul European, în pragul unui nou scandal: va fi desecretizat raportul Galvin, privind cheltuielile ilicite ale europarlamentarilor

Parlamentul European, în pragul unui nou scandal: va fi desecretizat raportul Galvin, privind cheltuielile ilicite ale europarlamentarilor Foto: Reuters/Vincent Kessler

Cu o întârziere de trei ani, Parlamentul European a anunţat că va face public raportul Galvin, finalizat în 2008, din care reiese că mulţi europarlamentari au cheltuit discreţionar banii primiţi de la Parlament, conform unui comunicat al PE, publicat miercuri seară.

"Raportul din 2008 se referă la evenimente care au avut loc în perioada 2004-2006 şi care au dus la schimbarea sistemului de plăţi pentru asistenţii parlamentarilor europeni în 2009. Suntem mulţumiţi că problemele care reies din raport au fost remediate", a declarat Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European.

Raportul, coordonat de către Robert Galvin, şeful biroului de audit intern al PE, a fost finalizat în 2008 şi Parlamentul a refuzat să îl facă public. Pe 7 iunie Tribunalul General al UE a decis că raportul trebuie să fie pus la dispoziţia oricărei persoane care îl cere.

În comunicatul de miercuri seară, Parlamentul European a anunţat că nu va face apel la această decizie. "În general, atât în sectorul public cât şi în cel privat, rapoartele interne de audit nu sunt publicate, astfel că autorii pot fi cât se poate de obiectivi în evaluările lor, permiţând astfel organizaţiei să descopere problemele şi să le rezolve, cum a fost cazul şi acum", se precizează în comunicat.

Miercuri dimineaţă, într-un articol din The Independent se sublinia că publicarea acestui raport pe fondul tensiunilor din Grecia nu va duce decât la înrăutăţirea percepţiei publice privind cheltuirea banului public în PE.

"Date fiind problemele pe care le are UE în a convinge state precum Grecia, Irlanda şi Portugalia să accepte măsuri de austeritate, readucerea în prim-plan a acuzaţiilor privind folosirea necuvenită a banilor contribuabililor de către membrii Parlamentului European, este puţin probabil să fie bine primită pe străzile din Atena sau din întreaga Uniune", conform The Independent.

Publicaţia britanică, citând articole mai vechi din The Sunday Times, a sintetizat şi principalele probleme semnalate în raportul Galvin, privind bugetele discreţionare ale membrilor Parlamentului European (MEP):

*Pentru 63 dintre cele 105 contracte examinate, privind plata asistenţilor, europarlamentarii nu au putut prezenta documentaţia necesară.

*Bonusurile acordate de unii MEP asistenţilor personali erau de trei până la de 19,5 ori mai mari decât salariile efective.

*S-au făcut plăţi către partidele politice care i-au promovat pe respectivii MEP.

*Un europarlamentar a folosit întregul buget alocat cabinetului, pentru angajaţi, de aproape 200.000 de euro, pentru a plăti o singură persoană, despre care se crede că îi era rudă.

 

 

Versiune mobil | completa