Noul Cod al Muncii adoptat: când vor da firmele private drumul la angajări. Vezi aici ce multinaţionale recrutează în această primăvară

Noul Cod al Muncii adoptat: când vor da firmele private drumul la angajări. Vezi aici ce multinaţionale recrutează în această primăvară

Codul ar putea însă amplifica valul de angajări adus de reluarea creşterii economice. Modificarea Codului Muncii de către guvern nu va schimba, peste noapte, dinamica pieţei forţei de muncă din România.

Nici nu va declanşa un val de disponibilizări, dar nici nu va determina patronii să angajeze mai mult decât ar fi făcut-o oricum, după cum susţin reprezentanţii patronatelor.

"Mediul privat nu poate să facă angajări pur şi simplu. Este nevoie mai întâi de reluarea creşterii economice. În ciuda declaraţiilor liderilor sindicali, nu vor exista concedieri datorită noului Cod al Muncii", a declarat pentru gândul Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Noul Cod ar putea însă, în momentul reluării creşterii economice, să amplifice angajările, mai ales prin modificările aduse contractelor de muncă pe o perioadă determinată.

"Mediul de afaceri atrage atenţia de ani buni că este greu şi să dai afară, dar şi să angajezi. Noi am făcut propuneri în acest sens încă din 2003. În noua formă, Codul face mult mai uşoară angajarea pe o perioadă determinată de timp, ceea ce avantajează afacerile sezoniere, de exemplu, ceea ce s-ar putea resimţi pozitiv în numărul total de noi locuri de muncă", explică Pârvan.

Codul Muncii, un instrument pentru restructurarea statului


Dacă efectele imediate ale adoptării noului Cod, prin asumarea Guvernului, în mediu privat sunt de mică amploare, situaţia ar putea fi cu totul alta în cazul bugetarilor, după cum susţine secretarul general al AOAR. "Se pare că Guvernul şi-a dat în sfârşit seama cât de greu este să restructurezi forţa de muncă în România, după vechiul Cod, iar la cât de mult trebuie restructurat aparatul bugetar…. există, de exemplu, o prevedere conform căreia nu se mai acordă salarii compensatorii", ne-a declarat el.

Citeşte mai multe pe www.gandul.info

 

 

Versiune mobil | completa