Industria pornografică primeşte domeniul ei pe internet - .XXX

Industria pornografică primeşte domeniul ei pe internet - .XXX

Decizia a stârnit indignare atât în rândul comunităţilor religioase care consideră că, astfel, conţinul pornografic capătă legitimitate, cât şi în rândul companiilor care activează în domeniul pornografiei online.



Corporaţia pentru Atribuirea Numelor şi Numerelor pe Internet (ICCAN), o orgnanizaţie non-profit care reglementează printre altele atribuirea numelor pentru adresele de internet, a aprobat folosirea domeniului . xxx pentru portalurile care conţin materiale pornografice. Stuart Lawley, directorul instituţiei care se va ocupa de distribuirea noilor domenii, a înaintat încă din anul 2000 cereri pentru aprobarea proiectului. El crede că noua reglementare le va permite părinţilor să supravegheze mai uşor activitatea online a copiilor lor, prin folosirea unor filtre web care nu permit deschiderea portalurilor .xxx.

Un domeniu .xxx va costa 60 de dolari, dintre care 10 vor fi donaţi pentru scopuri caritabile. Lawley estimează că până la vară, când vor apărea primele site-uri pe noul domeniu, peste 500.000 de companii îşi vor înregistra adresa web pe domeniul .xxx.

Grupurile religioase nu sunt de acord cu crearea unui "red-light district" pe internet, deoarece asta ar da legitimitate conţinutului pornografic. De cealaltă parte a baricadei, reprezentanţii portalurilor pentru adulţi susţin că măsura le îngrădeşte libertatea de exprimare şi duce la "ghetoizarea" afacerilor lor.

 

 

Versiune mobil | completa