Elevii se întorc mâine la şcoală, după vacanţa de Paşte

Elevii revin la cursuri miercuri, după vacanţa de Paşte Foto: Octav Ganea

Elevii revin la cursuri miercuri, după ce vacanţa de Paşte a fost prelungită cu o zi de către ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, în această perioadă fiind programate tezele din semestrul al doilea şi examenele naţionale din anul şcolar 2010-2011 pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a.

Elevii din învăţământul preuniversitar au intrat în 18 aprilie în vacanţa de Paşte şi ar fi trebuit să revină la cursuri marţi, 26 aprilie.

În timpul vacanţei, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a semnat un ordin care prevede că în 26 aprilie nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar, astfel că vacanţa de Paşte a elevilor a fost prelungită cu o zi.

"Elementele care au condus la fundamentarea deciziei iniţiate de Secretariatul de stat pentru învăţământ preuniversitar sunt legate de concomitenţa Sărbătorilor Pascale în lumea creştină şi de faptul că, în săptămâna de vacanţă care a premers Sfintelor Paşti, un număr mare de elevi a fost angrenat în olimpiadele şcolare pe discipline", arăta MECTS într-un comunicat de presă, remis de Mediafax.

Recuperarea materiei pentru ziua de 26 aprilie se va face intensiv, din 27 aprilie şi până la finalul semestrului. "Directorii de şcoli vor asigura recuperarea integrală a materiei", preciza Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Tezele de pe semestrul al II-lea al anului şcolar 2010-2011 se susţin, de regulă, până la data de 20 mai. Cursurile acestui an şcolar se încheie în 17 iunie.

În această a doua parte a semestrului sunt organizate şi examenele naţionale. Astfel, pentru elevii din anii terminali de liceu care susţin bacalaureatul înscrierea la examen are loc în perioada 23 - 27 mai. În 27 mai vor fi încheiate cursurile pentru clasa a XII-a şi, respectiv, a XIII-a.

CITEŞTE MAI DEPARTE PE www.gandul.info

 

 

Versiune mobil | completa