Dinu Patriciu va deschide primul MAC.RO la BRAŞOV, în luna mai

Dinu Patriciu l-a recrutat pe fostul CEO Metro şi va deschide primul MAC.RO în luna mai Foto: Cristina Nichitus / Publimedia

Omul de afaceri Dinu Patriciu l-a recrutat pe Richard Mansel, fostul CEO Metro Cash & Carry, ca să-l ajute la transformarea brandului miniMAX în MAC.RO, iar primul magazin rebranduit se va deschide la Braşov, în luna mai.

Înaintea lui Richard Mansel, Patriciu îl numise pe Traian Simion în funcţia de director general. Simion, care a condus cel mai mare producător de lactate pe piaţa din România, Albalact, a renunţat la funcţie din cauza unor probleme în familie. Mansel îşi va ocupa funcţia de manager general din 15 iunie.

Planul este ca, până în luna octombrie, toate cele 53 de unităţi să devină MAC.RO, în fiecare lună urmând să fie rebranduite 10-12 magazine. Suma investită în transformarea miniMAX-urilor se ridică la 13 milioane de euro, aproximativ câte 250.000 de euro per unitate. În ce priveşte "fratele mai mic", MIC.RO, numărul unităţilor fixe şi mobile se apropie de 500, după ce a pătruns şi în afara Bucureştiului, la Sibiu, Târgu-Mureş sau Constanţa. Patriciu speră să ajungă la 2.000 de unităţi fixe cu vânzări de 1 miliard de euro.

 

 

Versiune mobil | completa