Cine este Matei Pavel, tânărul de 23 de ani care a dat lovitura, reinventând site-urile de REDUCERI

Românul care a dat lovitura, reinventând site-urile de reduceri. Mergi la film sau la patinaj cu un leu, ori la sală - cu 20 de lei abonamentul, în loc de 200

Siteul care a salvat buzunarele a zeci de mii de români s-a născut într-o seară, mai mult din joacă. Creatorul său, tânărul Matei Pavel, se întorsese în noaptea aia acasă, ca niciodată, foarte obosit. În loc să se bage în pat, s-a dus la calculator.

"Mi-am spus că, dacă nu-l fac eu, îl face altcineva, şi m-am apucat de treabă"

Ideea e simplă: a reunit în acelaşi loc mai multe site-uri de reduceri. "Site-ului meu îi făcusem fond portocaliu cu floricele, apoi am pus acolo alte patru site-uri de reduceri care deja existau pe piaţă. În scurt timp, site-ul meu a început să crească de la sine, fără să fac eu mare lucru. Acum, după câteva luni, are 80.000 de vizitatori unici pe lună. Ceea ce am făcut eu prin CautăReduceri.ro a fost că am reunit într-un singur loc, al meu, mai multe site-uri de reduceri. Funcţionează ca un fel de Google pentru reduceri", povesteşte Matei Pavel, pentru gândul.

"Apoi, din octombrie 2010 şi până acum au mai apărut încă 15 - 20 de site-uri după ideea noastră", adaugă el. În fiecare zi, 500 - 600 de oameni fac cumpărături prin intermediul site-ului său.

Câştigă toată lumea: cumpărătorul (plăteşte mai puţin), firma care oferă reducerile (îşi face reclamă şi îşi fidelizează clientela), site-ul de reduceri şi Matei (primesc comision).

Matei Pavel: "Nu mă văd într-un birou de la 9 la 5. Nu cred în felul acesta de a munci"

Astfel, la 23 de ani, Matei câştigă 10.000 de euro net pe lună, în medie. Banii ies nu numai din reclamă, ci şi din comisioane. Îl ajută partenera sa, Silvia Nistor, de 27 de ani.

Dacă-l vezi pe Matei, nu zici că e om de afaceri. Are chipul unui puşti de liceu, zâmbeşte tot timpul, răspunde la toate apelurile telefonice şi la toate e-mailurile primite. Face programare de la 14 ani şi până acum a construit zeci de site-uri. "Nu mă văd într-un birou de la 9 la 5 sau certându-mă cu angajaţii. Nu cred în felul acesta de a munci", ne mai spune el.

Cristina: cinci şedinţe de electrostimulare, 40 de lei în loc de 145 de lei

Dar cât de câştigat eşti, abonându-te la un site de reduceri? Unii au mers la film şi la patinaj, în Drumul Taberei, cu un leu biletul, alţii au mers la sală de zece ori mai ieftin (20 de lei abonamentul lunar, cu intrări nelimitate, în loc de 200 de lei), iar fetele şi-au făcut manichiura plătind numai un sfert din preţul obişnuit.

George şi Cristina - ea studentă, el angajat - ies în oraş folosind aproape numai cupoanele de pe siteul de reduceri deschis de Matei. S-au abonat, primesc zilnic newsletter şi plătesc totul cu cardul. "Cristina a mers la electrostimulare cinci şedinţe cu 40 de lei în loc de 145 de lei, la manichiură cu 9 lei, la două împachetări în ciocolată cu 36 de lei în loc de 100, iar la gimnastică pasivă - cu 80 de lei zece şedinţe, în loc de 225 de lei", spune George, pentru gândul.

Şi lista este mult mai lungă. Cei doi au mai încercat următoarele:

● Escaladă cu 5 lei ora, în loc de 10 lei

● Pachet (masaj cu beţe de bambus, peeling cu extract de piersici, împachetare cu termosudaţie, tunel cu infraroşu, aplicare cremă) cu 20 de lei, în loc de 106 lei

Bilet la film cu 7,5 lei, la Patria (preţ întreg, 15 lei)

Cafea cu 3 lei (preţ întreg 9 lei), ceai cu 5 lei (preţ întreg 12 lei)

Narghilea, cappuccino şi cremă de ciocolată, toate cu 9 lei, şi nu cu 30

Salată Caesar cu 9 lei, în loc de 26 de lei; somon la grătar cu 14 lei, în loc de 32 de lei; sote de scoici cu 8 lei (preţ întreg 28 de lei)

George, "consumator" de reduceri: "Nu am dat niciodată peste bombe"

"Nu ieşim de fiecare dată pentru reducerea în sine, cât pentru a descoperi locuri noi, de care nu am fi aflat altfel", ne-a explicat Cristina. Într-adevăr, ne-a spus şi Matei, conceptul de "caută reduceri" se bazează mult pe principiul "descoperă oraşul din jurul tău!".

"Astfel, publicul ţintă nu sunt neapărat clienţii cu venituri mici căci, după ce se termină oferta, aceia nu ar mai reveni. Ideea este să le placă, să devină fideli, iar apoi să revină tot acolo la preţ întreg", mai spune Matei.

"La restaurante, de cele mai multe ori, masa a fost foarte bună. Am ajuns şi în locuri unde chelnerii erau îmbrăcaţi la cinşpe ace, dar şi în restaurante obişnuite. Nu am dat niciodată peste bombe. Numai în vreo două locuri am nimerit mâncare nu tocmai extraordinară, într-un restaurant spaniol. Dar nu ştiu dacă într-adevăr, mâncarea nu a fost tocmai ok sau dacă aşa mi s-a părut mie fiindcă avea specific străin", zice George.

Sute de români au dat iama în oferta la 657 de lei (implant dentar, coroană, consultaţie, radiografie)

Cea mai tare ofertă a acestui an (ca valoare totală a voucherelor cumpărate de clienţi) a fost: implant dentar, coroană ceramică, şedinţă completă de profilaxie, radiografie, toate cu 657 de lei. Cum a apărut oferta pe site, 500 de oameni au cumpărat cu cardul acest pachet. Încasările totale au fost de 321.930 de lei.

Pe locul doi a fost oferta la operaţie de corecţie a miopiei sau a astigmatismului - a costat 2.050 de lei, în loc de 4.100 de lei. S-au vândut 130 de vouchere.

Ca număr de vouchere cumpărate (peste 3.000 de bucăţi), cel mai bine au mers:

● jocul de laser tag - 70% reducere

● intrarea la patinoar - 90% reducere

pizza, 80% reducere

● 5 ron pentru a cumpăra cu 50% reducere orice produs de la Accessorizze

● Un leu biletul la film şi un leu intrarea la patinoar. În jur de 11.000 de oameni au plătit cu cardul suma de un leu, pentru a vedea un film

Groupon - gigantul care a plantat în lume "sămânţa" cupoanelor de reducere

Cel care a dat startul în lumea reducerilor online a fost gigantul Groupon. În foarte scurt timp, acesta a ajuns afacerea online cu creşterea cea mai rapidă. Anul acesta, Groupon a ajuns la venituri de 500 de milioane de dolari. De câteva luni, avem Groupon şi în România.

Alte oferte de pe site-urile de reduceri

● 5 lei pentru 40 de lei reducere la oricare dintre cele trei accesorii Wii

● 230 de lei (preţ întreg, 960 de lei) pentru două persoane şi copil, cazare trei zile, mic dejun, SPA (fitness, sauna, jacuzzi), pescuit la Complex Valea Iazurilor.

● 99 de lei, abonament nelimitat la epilat, pentru trei luni

● 9 lei la stand-up comedy (preţ întreg, 20 de lei)

● 40 de lei, în loc de 175 lei - cinci şedinţe de electrostimulare şi tot atâtea de masaj facial! Bonus 50% reducere pentru epilat, tuns, coafat şi manichiură

● Cursuri de dans (rock'n roll, tango, vals vienez) - abonament de opt şedinţe la 20 de lei, în loc de 100 de lei. Bonus, 50% reducere pentru următoarele cursuri

● 28 de lei pachet de Paşte, cu cozonac şi pască

● Masă de Paşte: ciorbă de miel (2,4 kilograme), stufat de miel (1,8 kilograme), drob, zece ouă roşii cu livrare la domiciliu - 196 de lei, în loc de 400 de lei

● 80 de lei, nouă cărţi din "Raftul de cultură generală" al Editurii Litera

● Off Road: opt ore de condus o maşină de teren echipată pentru competiţii off road, cu instructor: plăteşti 25 de lei pentru a câştiga o reducere de 450 de euro din preţul iniţial (voucher valabil un an)

● 125 de lei consultaţie ginecologie, ecografie, interpretare, test Chlamydia, prescripţie medicală

● 35 de lei spălat pe cap, mască şi coafat, manichiură, pedichiură (preţ întreg 145 de lei)

● 35 de lei ecografia abdominală, în loc de 70 de lei

 

 

Versiune mobil | completa