CFR suplimentează numărul trenurilor de Paşte

CFR suplimentează numărul trenurilor de Paşte. Foto: Mediafax // Silviu Matei

CFR Călători va suplimenta, în perioada 22 - 25 aprilie 2011, cu 10 trenuri de rang superior, traficul pe calea ferată pentru adaptarea capacităţii de transport la traficul de călători estimat cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, se arată într-un comunicat al CFR, potrivit Agerpres

De asemenea, vor circula suplimentar şi trenuri personale, care vor fi comunicate la nivel local. Pentru cele mai solicitate destinaţii din ţară, trenurile de călători vor fi suplimentate cu peste 40 vagoane. În zilele de 23, 24 şi 25 aprilie 2011, când traficul de călători se va diminua, vor fi anulate unele trenuri de rang superior, precum şi unele trenuri personale regionale, acestea din urmă vor fi comunicate la nivel local.

Astfel, în data de 25 aprilie 2011, vor circula suplimentar trenurile R 798 Craiova - Bucureşti Nord , Acc 1572 Galaţi - Bucureşti Nord, Acc 1858 Vatra Dornei Băi Hc - Iaşi, Acc 1859 Iaşi - Vatra Dornei - Vatra Dornei Băi Hc, Acc 11652 Suceava Nord - Paşcani - Roman - Bacău - Adjud - Focşani - Buzău - Ploieşti Sud - Bucureşti Nord, Acc 1733 (ramura de la tenul 1745/-2 Bucureşti - Braşov) Braşov (plecare 10.06) - Sibiu (sosire 12.50) şi Acc 1734 (ramura pentru tren 1746/-1 Braşov - Bucreşti) Sibiu - Braşov.

În zilele de 21, 22 şi 25 aprilie 2011, vor circula suplimentar trenurile Acc 11655 Bucureşti Nord - Ploieşti Sud - Buzău - Focşani - Adjud - Bacău, Acc 11656 Bacău - Adjud - Focşani -Buzău - Ploieşti Sud - Bucureşti Nord.

În zilele de 21/22 şi 22/23 aprilie 2011, va circula suplimentar trenul R 11661 Bucureşti Nord- Ploieşti Sud - Buzău - Focşani - Tecuci - Bârlad - Iaşi.

De asemenea, în perioada 21 - 26 aprilie 2011, trenurile de călători cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu un număr de peste 40 de vagoane, pe cele mai importante relaţii - Bucureşti Nord către/din Timişoara, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Braşov, Oradea, Cluj Napoca, Deva, Târgu Mureş, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Piatra Neamţ, Bacău, Iaşi, Galaţi, Constanţa.

Agenţiilor de voiaj CFR vor fi deschise, în data de 23 aprilie 2011, conform programului de lucru normal, iar în zilele de 24 şi 25 aprilie 2011, agenţiile de voiaj CFR vor fi închise.

De la data de 1 aprilie 2011, s-a redeschis agenţia de voiaj CFR din Eforie Nord, având program de lucru cu publicul de luni - vineri, între orele 08.30- 16.00

 

 

Versiune mobil | completa