Buletinele de vot ar putea avea o rubrică "Nu votez pe nimeni"

Buletinele de vot ar putea avea o rubrică "Nu votez pe nimeni"

Marius Spînu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că pe buletinul de vot ar trebui introdusă o nouă rubrică, în care să fie înscris «Nu votez pe nimeni» sau «Nu am încredere în nimeni», astfel încât alegătorii să aibă posibilitatea să-şi exprime nemulţumirea faţă de întreaga clasă politică.



"Iniţiativa figurează în programul meu politic cu care am candidat în alegerile din 2008. Amendamentul îl am deja pregătit şi îl voi depune la dezbaterea viitoarei legi electorale. Nu l-am depus până acum, pentru ca iniţiativa să nu se piardă undeva prin sertarele Parlamentului"
, a afirmat Marius Spînu.

El a spus că, dacă amendamenul său va fi acceptat, prezenţa la vot va creşte.



"Acum oamenii au posibilitatea să voteze în alb sau să pună ştampila pe mai multe căsuţe, pentru a i se anula votul. De ce să nu facem o căsuţă specială, pe prima pagină sau pe ultima pagină a buletinului de vot cu menţiunea «Nu am incredere în nimeni»? Alegătorii vor putea spune exact ce vor. Nimeni nu va mai putea arunca în curtea celuilalt un eventual eşec, fie că e de la PNL, PSD sau PDL, pentru că palma va fi dată întregii clase politice. E un semnal că întreaga clasă politică trebuie să se schimbe", a precizat Marius Spînu.

El a spus că iniţiativa sa ar putea fi sprijinită în special de parlamentarii tineri, precizând că a discutat deja cu mulţi dintre aceştia.

"Am vorbit cu mulţi dintre cei tineri din Parlament şi s-au arătat de acord. Am vorbit şi cu Roberta Anastase în 2009 şi sper să-l conving şi pe Sever Voinescu pentru a susţine împreună proiectul", a declarat deputatul democrat-liberal.

 

 

Versiune mobil | completa