Alexandru Pesamosca, unul dintre cei mai mari medici ai României, A MURIT

Alexandru Pesamosca, unul dintre cei mai mari medici ai României, A MURIT

UPDATE 10.00 Decesul a avut loc în jurul orei 2.00, în Clinica de ortopedie din cadrul spitalului, potrivit unor apropiaţi ai familiei profesorului.

Trupul neînsufleţit va fi depus iniţial în capela bisericii Cuviosul Stelian şi Sfântul Nicolae-Brâncoveanu din curtea spitalului, pe care el a ridicat-o, au spus sursele citate.

Profesorul fusese transferat de la Spitalul Floreasca în urmă cu câteva zile, a spus medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al acestei unităţi sanitare.

"Dorinţa profesorului Pesamosca a fost să se sfârşească în locul pe care l-a iubit foarte mult, în locul lui de muncă, care-i devenise şi casă", potrivit aceloraşi apropiaţi ai familiei.


Profesorul Alexandru Pesamosca, cel mai bun pediatru din România, internat în 18 iunie în Spitalul Floreasca din cauza unor suferinţe cronice cardiace şi pulmonare, a decedat la Spitalul "Marie Curie", fost Budimex, unde îşi petrecuse marea parte a vieţii.

Alexandru Pesamosca a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul "Marie Curie", a declarat, pentru Mediafax, Gabriel Smarandache, managerul unităţii sanitare. Profesorul fusese transferat de la Spitalul Floreasca în urmă cu câteva zile, a spus medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al acestei unităţi sanitare.

Profesorul Pesamaosca a fost internat în 18 iunie la Spitalul Floreasca, pentru că respira greu şi avea o durere în piept. Echipajul SABI, trimis la Spitalul de Copii "Marie Curie", fost Budimex, a hotărât că profesorul Pesamosca trebuie transportat de Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru investigaţii complexe şi tratament de specialitate.

După evaluare el a fost internat în clinica de terapie intensivă fiind necesară susţinerea funcţiei respiratorii.

Profesorul Pesamosca, deşi un titan al medicinei româneşti, a fost scos la pensie forţat. De câţiva ani era imobilizat la pat. Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai ieşit din Spitalul de Copii "Marie Curie". Cum nu a avut niciodată timp să se ocupe de el şi să-şi ia o casă, profesorul a fost lăsat să stea în spital.

El a muncit 60 de ani în Spitalul Budimex, ajutând zeci de mii de copii în stare foarte gravă să ducă o viaţă normală.

Alexandu Pesamosca s-a născut în 14 martie 1930, la Constanţa, unde a urmat şcoala primară şi Liceul "Mircea cel Bătrân". A absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti în anul 1954 şi a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de 3 ani (1954-1957). A profesat ca chirurg pediatru la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" şi apoi la Budimex.

Elvira Gheorghiţă, elvira@mediafax.ro

AŞTEPTĂM MESAJELE TALE ŞI PE PAGINA FACEBOOK GÂNDUL

 

 

Versiune mobil | completa