
Colaborările dintre mediul academic şi cel de afaceri prind din ce în ce mai mult contur în
În 30 şi 31 octombrie, sub denumirea de CAREER CENTER: UNIVERSITY MEETS ECONOMY se va desfăşura primul forum de comunicare, cooperare şi integrare a mediului economic cu cel academic, organizat de Facultatea de Litere şi Arte din cadrul ULBS. Studenţii de la secţia de Limbi Moderne Aplicate vor intra în contact cu mai multe firme străine care au deschis fabrici în
Ideea forumului
Motivul principal al acestei interacţiuni între studenţii de la secţia de Limbi Moderne Aplicate şi mediul economic este dat de faptul că această secţie formează resursele umane: “Acest proiect este, de fapt, o consecinţă a creării secţiei de Limbi Moderne Aplicate. Astfel, se dă posibilitatea studenţilor de a fi mai bine pregătiţi pe piaţa muncii. Secţia noastră este cea care îi formează pe viitorii translatori sau specialişti în relaţii cu publicul”, a declarat Dan Şerban
La evenimentul organizat de Facultatea de Litere sunt aştepteptate să participe cât mai multe întreprinderi sibiene, până acum fiind deja 15 firme cu capital mixt care au confirmat participarea, firme care, potrivit organizatorilor, au nevoie de cunoştinţe de limbă, în afară de cele economice.
Departamentul pentru Orientare în Carieră a Studenţilor pe Internet
Dincolo de obiectivele immediate, acest Centru de Orientare în carieră se doreşte fi o invitaţie la un dialog intens şi de lungă durată între cele două medii. În acest sens, Departamentul va prezenta o patformă online extinsă, gândită ca un mijloc ce comunicare permanentă între mediul academic şi cel de afaceri. Acest dialog ar putea crea o dezvoltare majoră, prin implicarea directă a firmelor sibiene în procesul de formare al personalului.
Toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi în zilele de 30 şi 31 octombrie în sediul Facultăţii, unde pot participa la mini-conferinţe, dezbateri, prezentări susţinute de experţi din domeniul economic şi de reprezentanţi ai instituţiilor administrative, mese rotunde, standuri informationale etc. Între altele, se vor prezenta oferta de studii de masterat, oferta educaţională a secţiilor de „Limbi Moderne Aplicate” şi pagina de Internet a Departamentului pentru Orientare în Carieră a Studenţilor.
Evenimentul se bucură şi de un important sprijin internaţional, prin participarea lectoratelor străine din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte, precum şi a reprezentantelor diplomatice ale Frantei, Germaniei şi Austriei.
Deschiderea primei zile va avea loc joi, 30 octombrie, la ora 12.30. Cea de-a doua zi a manifestării, 31 octombrie, va fi deschisă oficial la ora 11. Intrarea este liberă, iar evenimentul este deschis publicului larg.
