Este dependenta de yogofiber! DJ Wanda a decis in urma cu patru ani ca este timpul sa-si schimbe radical stilul de alimentatie, astfel ca a renuntat complet la dulciuri si la orice alimente ce contin sare grasimi.
Gabriel Torje este aproape să părăsească Udinese, după doar un sezon petrecut în tricoul alb-negru. Deşi s-a calificat în Ligă cu formaţia friulană, fostul jucător al lui Dinamo este la un pas să se transfere în Spania, la Granada, formaţie care se află în relaţii strânse de colaborare cu gruparea italiană.
După un debut de sezon entuziasmant, Torjinho nu a mai strălucit şi a fost tot mai des uitat pe banca de rezerve de tehnicianul Francesco Guidolin.
Grecia va păsări zone euro pe 1 ianuarie 2013, susţin economiştii Citigroup, a doua cea mai mare bancă din lume după valoarea tranzacţiilor valutare operate. Ieşirea statului elen din zona euro este în prezent o variantă luată în calcul de tot mai mulţi analişti care încearcă să estimeze impactul pe care o astfel de decizie l-ar putea avea asupra economiei europene.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti a fost solicitat să intervină în 85 de cazuri pentru scoaterea apei din subsoluri de imobile, cele mai afectate zone din Capitală fiind Colentina, Bucur Obor, Luigi Galvani, Dorobanţi, Şoseau Nordului, Mihai Kogalniceanu, Mihai Bravu şi Mărăşti.
Nu vă grăbiţi să afirmaţi că ”E Aston-ul din filmul cu James Bond ”Quantum of Solace”! ”, deoarece greşiţi amarnic. E o replică, bazată pe...? Vă provocăm din nou: ce maşină stă la baza acestei replici?
Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi patiserie, dulciurile, biscuţii, ciocolata, mierea, fructele uscate, sucurile de fructe.
Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul celor mai "fierbinţi" femei din lume întocmit de o revistă pentru bărbaţi, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Zicu, din nou magistral! Timişoara - Gaz Metan Mediaş 3-1
Poli a câştigat primul meci oficial din 2011 într-un mod cu care
suporterii timişoreni s-au obişnuit în tur: trupa bănăţeană a
revenit din nou după ce adversarii au deschis scorul.
Terenul s-a prezentat surprinzător de bine, ţinând
cont de cât de mult a nins la Timişoara în ultimele zile,
însă alb-violeţii au avut alte obstacole: frigul pătrunzător şi mai
ales jocul medieşenilor. Fotbaliştii lui Pustai au stat foarte bine
în teren, confirmând că au obţinut pe merit rezultate foarte bune
în ultimele două sezoane pe terenul lui Poli. "Mediaşul a fost
mereu o nucă tare pentru noi", spunea Dan Alexa înainte de meci,
fapt care s-a văzut pe teren. Înainte de pauză, timişorenii au avut
o singură fază în care au pus cu adevărat în pericol poarta lui
Pleşca: Axente a pătruns excelent în careu de pe partea stângă şi a
şutat dintr-un unghi dificil, însă mingea a trecut peste poartă. În
rest, medieşenii au contracarat perfect atacurile previzibile ale
gazdelor, aproape toate purtate pe partea stângă, unde Sepsi şi
Zicu s-au luptat fără rezultate notabile pentru a trimite mingi
utile spre Axente sau Magera.
Poli a ieşit de la vestiare ceva mai relaxată, iar Mediaşul a
lovit în minutul 49: Scutaru a comis o greşeală copilărească în
mijlocul careului, iar Dudiţă a profitat şi a deschis scorul.
Medieşenii au greşit însă după marcarea golului, încercând prea
devreme să conserve rezultatul. O execuţie personală de excepţie a
lui Goga în minutul 55 a adus egalarea. Putea fi chiar 3-1 la cinci
minute după marcarea golului, însă Alexa şi Axente au ratat două
ocazii imense într-un interval de trei minute. Scorul a devenit în
cele din urmă 2-1, în minutul 62, cel mai bun marcator al
Timişoarei, Ianis Zicu, marcând cu un şut din şase metri.
Machidonul a fost din nou eroul lui Poli, marcând pentru 3-1 în
minutul 76, după un un-doi care a făcut şah-mat apărarea
Gazului.
Timişoara a refăcut astfel diferenţa de 5 puncte faţă de liderul
Oţelul şi visează în continuare la primul titlu de campioană din
istorie.
Deşi termenul în sine sună adolescentin, poate chiar copilăresc, întreg conceptul definit este şi mai interesant şi mai distractiv decât pare. Şi fără să însemne neapărat descoperirea sufletului pereche, a merge la agăţat sau a te lăsa agăţată în anumite contexte sociale îşi păstrează caracterul nemuritor, indiferent de vârstă sau preocupări.
Iri cere 5.000 de euro să apară la TV
Irinel Columbeanu nu "se vinde" ieftine cand este abordat de presa pentru a vorbi despre viata lui si a Monicai Columbeanu
Botezatu caută manechine
Deşi se zvonea că celebrul designer va filma un nou sezon al emisiunii ”Burlacul” de la Antena 1, iată că Botezatu revine la...
Dana Rogoz a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz se mărită. Vedeta a ţinut să-şi anunţe fanii pe blogul ei, unde a şi postat o fotografie cu inelul de logodnă, pe care scrie “DA”.
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...