Alexandru Curtean, curtat din nou de Hertha Berlin

Foto: ProSport.ro

Mijlocaşul echipei Gaz Metan Mediaş, Alexandru Curtean, care a fost dorit de gruparea Hertha Berlin la începutul acestui sezon, se află pe lista jucătorilor pe care antrenorul grupării din Bundesliga i-ar dori şi în această perioadă de mercato de iarnă, informează bz-berlin.de.

 

"O mai veche cunoştinţă a echipei Hertha, mijlocaşul Paul Alexandru Curtean, i-a trezit din nou interesul tehnicianului Lucien Favre. Curtean a fost dorit şi în vară, dar transferul său a căzut în ultimul moment din cauza ceriţelor prea mari ale clubului de care aparţine", precizează site-ul bz-berlin.de.

 

Sursa citată menţionează că tânărul fotbalist român se încadrează perfect în profilul de jucător pe care doreşte să-l transfere în această iarnă antrenorul formaţiei din Berlin. "Suntem în căutarea de jucători pe orice post, dar ne concentrăm pe găsirea unui mijlocaş stânga sau dreapta, principala condiţie este ca el să fie polivalent", a declarat Favre.

 

De asemenea, managerul clubului Hertha, Dieter Hoeness, a recunoscut că Alexandru Curtean "este un jucător interesant", care, potrivit publicaţiei germane, are un preţ de transfer accesibil, în jur de 750.000 de euro.

 

Alexandru Cutean, în vârstă de 21 de ani, a fost legitimat până acum în carierea de jucător profesionist doar la formaţia Gaz Metan Mediaş, pentru care a evoluat 44 de partide şi a marcat opt goluri.

 

 

Versiune mobil | completa