Un consilier PSD a demisionat din CJ Sibiu după alegerea într-o funcţie incompatibilă cu mandatul

de Pacala Dana - Mediafax, Elida Cremene - Mediafax

Consiliul Judeţean Sibiu s-a reunit, joi, în şedinţa lunară, iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost împuternicirea reprezentanţilor judeţului în Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Drumuri şi Poduri, aflată în subordinea instituţiei.

Potrivit proiectului de hotărâre, consilierul judeţean Adrian Besoiu (PSD), secretarul judeţului, Adrian Nicola, directorul Direcţiei Economice a CJ Sibiu, Ioan Stoica, directorul SC Urbana SA, Cristian Bucura, şi administratorul SC Bledinger, Mihai Marin, au fost persoanele care au întrunit cele mai mari punctaje la evaluarea realizată în vederea împuternicirii.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat de către consilierii judeţeni, moment în care Adrian Besoiu şi-a anunţat public demisia din CJ, noua sa funcţie fiind incompatibilă cu cea de consilier.

"Domnule preşedinte, stimaţi colegi, vă prezint public demisia mea din funcţia de consilier judeţean. Aş vrea să mulţumesc şi colegilor mei, să le mulţumesc pentru atunci când am avut împliniri. N-o să-mi exprim recunoştinţa pentru neîmpliniri… Sper, şi am această convingere, că ne vom reîntâlni, pentru că eu voi mai participa la şedinţele Consiliului Judeţean, dar din zona rezervată publicului", a declarat Adrian Besoiu.

El a fost consilier judeţean în ultimii cinci ani.

Adrian Besoiu va avea la Drumuri şi Poduri un mandat de patru ani, în timpul căruia va primi "o indemnizaţie lunară fixă şi o componentă variabilă constând într-o cotă parte la profitul net al societăţii".

 

 

Versiune mobil | completa