Spectacol cu Marian Râlea, prezentat în cel mai mare parc din Sibiu

de Elida Cremene - Mediafax, Andreea Tobias

Foto: Publimedia (Cristina Nichitus)

Spectacolul "Aventura" cu Marian Râlea a fost prezentat, duminică, în cel mai mare parc din municipiul Sibiu, copiii fiind invitaţi să participe activ la povestea plină de elemente din mitologia românească, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, (FITS), spectacolul “Aventura” cu Marian Râlea, realizat de Abracadabra, Teatrul Vostru şi Universitatea "Lucian Blaga” din Sibiu a fost prezentat în cel mai mare parc din municipiul Sibiu, Parcul Sub Arini.

“Marian Râlea a transformat Parcul Sub Arini din Sibiu, într-un tărâm al poveştilor. Spectacolul are la bază formula jocului prin improvizaţie şi preia elemente din mitologia românească fiind o experienţă dătătoare de energie prin participarea activă la povestea prezentată”, se arată în comunicat.

Copiii au întâlnit în drumul lor prin parc atât personaje bune, cât şi personaje rele din basmele româneşti.

Potrivit documentului, programul dezvoltat de Marian Râlea pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se înscrie în secţiunea "Teatrul şi Lumea Copilăriei”.

“Iniţiat acum doisprezece ani, proiectul a devenit deja o tradiţie şi reprezintă unul din punctele importante de pe agenda de evenimente din acest an de la Sibiu”, se mai arată în comunicat.

În anii care au urmat ediţiei din 2001, copiii au participat la spectacolele interactive Abracadabra cu diferite teme educative: 2002 – "Teatrul şi lumea copilăriei”, 2003 – "Jocul de-a Teatrul: Povestiri după piesele lui Shakespeare”, 2004 – "Duhuri bune, duhuri rele”, 2005 – "Joc, Copilărie, Teatru”, 2006 – "Cetatea”, 2007 – "Cetatea”, 2008 – "Jocul de-a teatrul”, 2009 – "Poveştile Lumilor Apuse”, 2010 – "Judecata poveştilor sau Cine are dreptate”, 2011 - "Teatrul Naţional pentru Copii” şi 2012 – "10 ani de poveste”.

Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu are loc în perioada 7 – 16 iunie 2013.

 
Tag-uri:
fits
,râlea
,

 

Versiune mobil | completa