Anca Serea, prezentatoare ştirilor sportive de la Prima TV, este însărcinată cu al treilea copil dar, deşi este deja în şase luni s-a îngrăşat doar 4 kilograme.
Oficialii Stelei au mai distribuit firmei Eventim 15.000 de bilete la meciul cu Twente după ce iniţial şi le opriseră pentru alte obligaţii. Suporterii roş-albaştrilor din provincie au cerut ca tichetele rezervate de ei să le fie distribuite prin curierat, dar din cauza vremii nefavorabile acestea ajung cu mare grutate în posesia lor.
Un grupaj de imagini din Europa, o zonă puternic afectată de ger, căderi de zăpadă şi viscol în ultima vreme: cum este viaţa la minus multe multe grade, cum a simţit Roma zăpada şi cum înoată ruşii "la copcă"
Toată echipa premierului Boc este schimbată cu mulţi „juniori“, ca într-un meci amical unde sunt introduşi la final jucători tineri pentru a avea meciuri în picioare. Mihai Răzvan Ungureanu trebuie să se descurce cu o întreagă echipă de „lupi tineri“ din care cel mai tânăr are 31 de ani, iar media de vârstă este de 36 de ani.
Mai multe pelicule care s-au remarcat la Festivalul de la Cannes anul acesta vor fi proiectate între 14 şi 20 octombrie la Bucureşti. Proiectul “Les Films de Cannes à Bucarest” se va desfăşura la Cinema Studio şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român.
Starleta americană Kim Kardashian a fost desemnată vedeta cu cel mai frumos posterior din lume, în urma unui sondaj realizat de revista ZOO, ale cărui rezultate au fost publicate luni, informează contactmusic.com, conform Mediafax.
Sibienii nu s-au dat în vânt după pomana europeană! După cinci luni de distribuire a ajutoarelor au mai rămas câteva mii de kilograme de zahăr şi făină
Campania de distribuire a ajutoarelor europene s-a desfăşurat în
perioada octombrie 2009- martie 2010. În total 15.000 de sibieni au
fost aşteptaţi timp de 5 luni să-şi ridice zahărul şi făina
euopeană. Beneficiari au fost: pensionari din sistemului public de
pensii ale căror drepturi se situează sub 400 lei pe lună, şomeri
care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, persoane cu handicap
grav şi accentuat neinstituţionalizate şi familii şi persoane
singure cu dreptul la un venit minim garantat.
Din stocul rămas au fost alocate, cu avizul Consiliului Judeţean
Sibiu şi al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură,
cantităţi de alimente din stocul rămas pentru persoanele cele mai
defavorizate cuprinse în listele iniţiale sau suplimentare. 120
persoane cu handicap grav care au primit câte 14 kg făină şi 3
zahăr, 358 beneficiari de venit minim garantat care au primit câte
3 kg de zahăr şi 278 persoane cu handicap grav care au primit câte
3 kg de zahăr.
Pe parcursul întregului program au fost distribuite 162.360 de
kg de făină şi 42.748 kg de zahăr.
Cantitatea rămasă de zahăr (5.066 kg) a fost predată Cantinei
Municipiului Sibiu spre depozitare, urmând ca distribuirea către
beneficiarii restanţieri cuprinşi în lista iniţială precum şi
potenţialii beneficiari care nu au ridicat niciodată aceste
ajutoare să fie efectuată începând cu data de 22.03.2010 de la
sediul Serviciului Public de Asistenta Socială din Sibiu, B-dul
Victoriei nr. 1-3, cam. 2, de luni până joi între orele 8 şi 15 şi
vineri între orele 8 şi 12.
Iri cere 5.000 de euro să apară la TV
Irinel Columbeanu nu "se vinde" ieftine cand este abordat de presa pentru a vorbi despre viata lui si a Monicai Columbeanu
Botezatu caută manechine
Deşi se zvonea că celebrul designer va filma un nou sezon al emisiunii ”Burlacul” de la Antena 1, iată că Botezatu revine la...
Cel mai înalt pod din lume, inaugurat în Mexic - VIDEO
Preşedintele Mexicului, Felipe Calderon, a inaugurat cel mai înalt pod din lume. Măsurând 403 metri în înălţime, podul Baluarte traversează o prăpastie adâncă situată în partea de...