Sibienii mai au doar o săptămână pentru a plăti impozitele

Sibienii mai au doar o săptămână pentru a plăti impozitele

Primul semestru de plată a impozitelor şi taxelor locale se apropie de sfârşit, data limită fiind 31 martie 2009 şi cu toate acestea sibienii nu se grăbesc să ajungă la ghişeu. În 2008, suma care se strânsese în urma plătirii taxelor până pe 18 martie era de 12,8 milioane de lei. În acest an, până la sfârşitul săptămânii trecute se strânseseră 11,8 milioane de lei.

 

Dintre aceştia, 8,3 milioane de lei provin dintr-un număr de 68.176 de tranzacţii efectuate, taxe locale, impozite pe teren, casă şi maşină. Persoanele juridice au efectuat 3.756 de plăţi către Direcţia Fiscală în sumă totală de 3,5 milioane de lei.

 

„Încasările sunt bune, ceea ce arată că sibienii, ca de obicei, au fost conştiincioşi în plata taxelor şi impozitelor locale. Este foarte important ca fiecare dintre noi să ne achităm de această datorie pentru că aceşti bani vor fi folosiţi în investiţiile din oraş”, a declarat primarul Klaus Iohannis.

 

 

Versiune mobil | completa