Primarul Sibiului şi directorul FITS au inaugurat Aleea Celebrităţilor în Parcul Cetăţii

de Mona Hera - Mediafax, Elida Cremene - Mediafax

Foto: Mediafax (Ovidiu Dumitrescu)

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, au inaugurat, sâmbătă seară, Aleea Celebrităţilor din municipiu, dezvelind primele şase stele acordate unor personalităţi ale teatrului.

Aleea Celebrităţilor a fost amenajată în Parcul Cetăţii din municipiu, aflat în imediata apropiere a Sălii Thalia, primul teatru construit în România, şi de-a lungul zidului de apărare al vechii cetăţi a Sibiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Sunt convins că Aleea Celebrităţiilor sau Sibiu - Walk of fame se va umple foarte repede de stele acordate artiştilor pentru că, spre bucuria noastră, avem mulţi artişti de valoare. Locaţia aleasă pentru acestă alee este una foarte potrivită: între două ziduri de apărare a cetăţii medievale, artiştii care primesc stele devenind astfel, simbolic, oameni ai cetăţii. Astăzi (sâmbătă- n.r.) decernăm primele şase stele unor artişti care au fost şi sunt aproape de FITS, unul dintre evenimentele care definesc viaţa culturală a oraşului", a declarat primarul Sibiului, Klaus Iohannis, la inaugurarea Aleii Celebrităţilor.

Primii care au primit stele pe Sibiu - Walk of fame sunt regizorii Ariane Mnouchkine, Eugenio Barba, Silviu Purcărete, Declan Donnellan, criticul de teatru George Banu şi Nakamura Kanzaburo XVII (post mortem), actor Kabuki.

"E un trimuf al lui Chiriac (directorul FITS- n.r) toată această poveste. Ăsta e un loc foarte plăcut (Parcul Cetăţii - n.r). Ştiu că sunt plimbări cu căţeii aici, tot timpul am văzut că se plimbă căţetii din Sibiu şi asta e o chestie care chiar îmi face plăcere. Aceste plăci vor fi frumos colorate şi patinate în timp şi vor intra în natură, într-un târziu", a declarat Silviu Purcărete după ceremonia de dezvelire a stelelor.

La rândul său, George Banu s-a declarat onorat că activitatea sa de critic de teatru a fost omagiată, inclusiv prin steaua dezvelită pe Sibiu - Walk of fame.

"E un semn foarte important pentru că, într-un fel, statutul meu de critic, de profesor, e mai puţin central. Eu sunt aşa mai mult chibiţ, mai pe margine şi, într-un fel, faptul că Festivalul de la Sibiu recunoaşte ceea ce am făcut pentru viaţa, activitatea teatrului în lume e o onoare. Mă bucur că primesc această onoare la Sibiu, care mă lega şi de tinereţea mea şi de descoperirea lui Dostoievski. Aici am citit prima oară în viaţă Dostoievski, chiar pe aleea acesta, deci, într-un fel, de la «Fraţii Karamazov» la steaua de pe Aleea Celebrităţiilor e cercul unei vieţi care se apropie de închidere, dar mai bine să se închidă cu un premiu decât cu nimic", a spus George Banu.

La rândul său, Constantin Chiriac a precizat că stelele acordate sunt "o recunoaştere a excelenţei culturale din lume".

Potrivit organizatorilor, cea de-a şaptea stea care ar fi trebuit să fie acordată coregrafei Sasha Waltz, în cadrul ceremoniei, va fi dezvelită ulterior.

"Sasha Waltz îşi doreşte foarte mult să vină la Sibiu şi preferă sa primească steaua personal, nu printr-un reprezentant. Ca atare, vom organiza un eveniment special pentru acest moment, care va fi anunţat cât mai curând posibil", au anunţat organizatorii FITS, printr-un comunicat de presă transmis înaintea începerii ceremoniei.

Inaugurarea Aleii Celebrităţilor face parte din Gala Aniversară FITS - 20 de ani, care are loc sâmbătă, fiind celebrate mai mule personalităţi artistice care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea festivalului de la Sibiu.

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se desfăşoară între 7 şi 16 iunie, având mai multe secţiuni: spectacole de teatru, de stradă, de dans, de muzică, de circ, spectacole lectură, dar şi ateliere, conferinţe, lansări de carte, în total, peste 350 de evenimente.

 

 

Versiune mobil | completa