
Premierul a vizitat la Sibiu una dintre cele mai importante
firme de pe piaţa de producţie a utilajelor destinate
electricităţii. Premierul s-a întâlnit cu şefii instituţiilor
deconcentrate, cu prefectul şi, pentru prima dată de când a fost
numit din nou prim-ministru, cu primarul Sibiului, Klaus
Iohannis.
Primul obiectiv vizitat de premierul Emil Boc a fost firma
Retrasib, o societate specializată în confecţii de echipamente
specifice activităţii de transport şi distribuţie a energiei
electrice. Aici au fost încheiate de curând lucrările la cel mai
mare transformator produs la noi în ţară. Acesta va ajunge la
societatea Transelectrica. Emil Boc a vizitat societatea şi a
asistat la o testare a transformatorului în condiţii de laborator.
Angajaţii companiei au simulat felul în care acţionează un fulger
din natură, iar acest lucru i-a dat "idei" premierului. După ce a
văzut demonstraţia, Emil Boc a găsit soluţia pentru a ieşi din
criză. Premierul a spus glumind că "astfel prăjim criza definitiv"
. Societatea a fost dată drept un exemplu bun pentru ieşirea din
criză: " Această firmă este un exemplu, despre ceea ce ar trebui să
facă România pentru a deveni competitivă în Europa". Boc a
subliniat faptul că ţara noastră va reuşi în Europa " dacă va pune
accentul pe domeniile unde suntem competitivi". Viitorul ţării
"depinde de capacitatea de a sprijini aceste domenii
strategice".
Boc: "Statul nu trebuie să încurce companiile"
În ceea ce priveşte ajutorul pe care statul poate să îl dea
companiilor, premierul a adus în discuţie măsuri precum cota unică
de impozitare de 16 la sută, şomajul tehnic, schemele de ajutor de
stat gen minimis şi programele de reduceri pentru cei care
angajează şomeri. "statul nu trebuie să încurce companii precum
aceasta la dezolvate şi să dea un cadrul legal propice", a declarat
Emil Boc. Fondurile europene sunt văzute de premier drept o soluţie
care ar ajuta firmele din România pe piaţa internaţională. Aceste
finanţări ar putea urgenta ieşirea din criză a României. "
Fondurile europene pot grăbi ieşirea din criză a României. Cele 4,3
miliarde de euro pe care le vom atrage în acest an, coroborat cu
creşterea economică de 1,3 la sută, ne vor ajuta să ieşim un pic
mai repede din criza economică şi să putem consolida această
creştere economică şi relansarea vieţii mai bune în România", a
declarat Emil Boc. O altă măsură necesară este crearea unui cadru
legislativ pentru susţinerea companiilor care merg bine.
Pensiile speciale eliminate
Un alt subiect adus în discuţie la Sibiu a fost legea pesiilor. Boc
a ţinut să precizeze că "Se vor elimina pensiile speciale şi nu vom
avea niciun fel de privilegiat. Nu vom accepta derogări. Sper au
înţeles acest lucru şi cei care îşi fac speranţe că vom menţine
sistemul prvilegiat". Cât despre şefii deconcentratelor: "Vom
rezolva problema directorilor în concordanţă cu legea în vigoare.
Reglementarea care se va face de Parlament prin lege va viza
punerea în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale". Premierul a
declarat război evaziunii fiscale şi i-a rugat pe cei care lucreaza
cu bani din fonduri europene ii rog sa fie mai transparenti si aiba
grija sa cheltuie aceste venituri la timp.
Sibienii pot spera la centură
Boc s-a întâlnit la sediul prefecturii cu directorii instituţiilor
deconcentrate, cu prefectul, Constantin Trihenea, cu primarul
Sibiului, Klaus Iohannis şi cu preşedintele Consiliului Judeţean,
Martin Bottesch. Premierul a anunţat că primul tronson al centurii
ocolitoare a Sibiului va fi gata pe 31 august, iar cel de-al doilea
la sfârşitul lui 2010. "Primul tronson va fi gata la 31 august
2010, şi până la finalul anului sperăm să fie şi cel de-al doilea.
Termenul de predare este 1 ianuarie 2011. Firma care a câştigat
licitaţia a promis că va termina tronsonul 2 cu reabilitările de
rigoare până în 31 decembrie 2010", a spus Boc. Centura ocolitoare
va costa nu mai puţin de 57 de milioane de euro. Premierul a mai
spus că anul acesta cel mai probabil vor fi începute şi lucrările
la centura Mediaşului. Deocamdată acestea sunt încă în faza de
proiect. În ceea ce priveşte situaţia Spitalului de Urgenţă prim
ministrul a promis că "mă voi implica direct ca acest proiect să se
concretizeze, şi voi avea o discuţie cu cei din Ministerul Apărării
pentru a rezolva problema cu terenul".
Fără politică
Discuţiile cu primarul Klaus Iohannis au fost doar pe teme
adimistrative "Nu am discutat chestiuni politice. Am discutat
chestiuni legate de administraţia municipiului şi judeţului. Este
foarte bine când oamenii se întâlnesc, dezbat împreună pobleme şi
atunci se găsesc soluţii mai lesne", a spus Iohannis.
