O persoană a murit, iar alte două au fost rănite în urma impactului dintre o motocicletă şi un Logan

Trei răniţi la spital în urma impactului dintr o motocicletă şi un Logan

Trei persoane au ajuns la spital în urma impactului dintre un Logan şi o motocicleta. Accidentul a avut loc în aceasta dimineaţa pe strada Ştefan cel Mare din Sibiu.


"Din primele cercetări am stabilit faptul că conducatorul autoturismului marca Logan nu se asigură la punerea în mişcare de pe loc, moment în care intră în coliziune cu un motociclist. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a trei persoane. Vom continua cercetările şi vom stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii evenimentului rutier", a declarat subinspectorul Marius Pârvu de la BPR Sibiu. Cele trei persoane rănite au fost transpirtate la spital. "In cursul acestei dimineti, la Unitatea Primiri Urgente au ajuns trei pacienti cu varste cuprinse intre 21-53 de ani, victimele unui accident rutier.Unul dintre barbati de 23 de ani a suferit o fractura de femur drept si una de omoplat, acesta a primit ingrijiri medicale si a ramas internat in cadrul Sectiei Clinice Ortopedie-Traumatologie, un alt tanar de 21 de ani prezenta un traumatism cranio-cerebral si un traumatism toracic, acesta nu a necesitat internare, iar ultimul dintre pacienti in varsta de 53 de ani, a suferit un traumatism toracic si o contuzie de umar stang, acesta nu a necesitat internare", a declarat Raluca Puşcă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Update

Unul dintre cei doi tineri care se aflau pe motocicleta a decedat la spital. "In completarea investigatiilor incepute de medici in cazul tanarului de 23 de ani, in urma ecografiei totaco - abdominala se constata gravitatea leziunilor intratoracice, care necesitata transpunerea de urgenta a pacientului in sala de operatie pentru diagnostic si tratament de urgenta . In urma interventiei chirurgicale s-au decelat leziuni hemoragice grave intratoracice care au dus la decesul pacientului", au declarat reprezentanţii spitalului.

 

 

Versiune mobil | completa