ITM a dat sute de sancţiuni la şcoli

ITM a dat sute de sancţiuni la şcoli

5 echipe de control din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă au verificat nu mai puţin de 125 de unităţi de învăţământ din tot judeţul. Inspectorii au aplicat mai mult de 900 de sancţiuni, din care şi o amendă în valoare de 2.000 de lei.

Potrivit reprezntanţilor ITM, toate unităţile controlate cu ocazia acestei campanii sunt subordonate din punct de vedere financiar consiliilor locale (primării) şi sunt coordonate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Datorită acestui fapt, autonomia în luarea deciziilor este redusă iar gestionarea resurselor financiare este îngreunată, prin urmare activităţile de prevenire şi protecţie care presupun costuri sunt frecvent amânate. Motivele pentru neorganizarea activităţii de prevenire şi protecţie la nivelul unităţilor au fost: lipsa personalului cu pregătire tehnică, supraîncărcarea cu sarcini de muncă a personalului didactic, resurse financiare insuficiente pentru specializarea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sau pentru apelarea la serviciile externe.

Spre deosebire de alte domenii de activitate controlate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, la unităţile de învăţământ, inspectorii de muncă au avut în vizor şi securitatea beneficiarilor (copiii). Având în vedere cazurile de copii accidentaţi în incintele unităţilor de învăţământ, semnalate cu ani în urmă, inspectorii de muncă au considerat necesar să atragă atenţia angajatorilor asupra factorilor de risc aferenţi locurilor de joacă şi a terenurilor de sport (tobogane, leagăne, panouri de baschet, porţi de fotbal). Datorită schimbărilor frecvente din structurile unităţilor de învăţământ (comasări de spaţii, retrocedări clădiri, modificări subordonări, modificări în profilul şcolar), directorii acestor unităţi sunt nevoiţi să actualizeze autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, la fiecare modificare apărută.

 
Tag-uri:
itm
,controale
,scoli

 

Versiune mobil | completa