Festival de modă la Sibiu, cu parade în depoul CFR, în aeroport sau la un bazin de înot

de Andreea Tobias, Elida Cremene - Mediafax

Foto: Publimedia//Shutterstock

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de organizatori, în perioada 25 - 30 iunie va avea loc la Sibiu cea de-a şasea ediţie a festivalului de modă Feeric Fashion Days, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Fiecare designer care va avea în festival prezentare individuală a vizionat locaţia de desfăşurare înainte să îşi creeze colecţia. Toate colecţiile vor fi în completă armonie cu spaţiul de desfăşurare tocmai pentru a pune în valoare creaţiile artistice ale designerilor”, a declarat Mitichi Preda, organizatorul Feeric Fashion Days, citat în comunicat.

Astfel, în curtea Palatul Brukenthal din Avrig - fosta reşedinţă de vară a baronului Brukenthal - va avea loc prima prezentare de modă prin apă din cadrul evenimentului. Manechinele, îmbrăcate în noua colecţie semnată Bianca Popp, vor defila pe cursul pârâului din curtea Palatului.

Terminalul "Sosiri" al Aeroportului Sibiu va găzdui cea de-a doua prezentare individuală, a designerului Adriana Goilav.

În oraşul istoric vor avea loc două prezentări de modă, una dintre ele realizată pe o pasarelă care va uni turnurile vechii cetăţi a Sibiului. Aici îşi va prezenta colecţia Natalia Vasiliev. Pasajul Scărilor va fi un alt loc de prezentare a colecţiilor de modă.

"Cele mai spectaculoase prezentări individuale ale acestei ediţii de festival se anunţă a fi cele din ultimele două zile. Sâmbătă, în 29 iunie, în Depoul CFR, 20 de fotomodele vor defila de-a lungul liniilor de cale ferată, plecând din depoul de reparaţii spre placa turnantă, unde şina de cale ferată va roti în faţa spectatorilor întreaga colecţie, la 360 de grade. Duminică dimineaţă, apa din bazinul Băii Neptun (bazin de înot aparţinând de Primăria Sibiu – n.r.) se va «retrage» pentru a face loc unei prezentări de modă în bazin”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, o parte din spectatori vor lua loc de-o parte şi de alta a pasarelei, chiar pe fundul bazinului.

În plus, secţia de Design vestimentar din cadrul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu va prezenta o colecţie colectivă care reuneşte creaţii ale studenţilor din cei trei ani.

Feeric Fashion Days este un eveniment organizat de Fundaţia Mitichi şi cofinanţat de Primăria Sibiu şi Consiliul Local, prin Casa de Cultură a municipiului.

 
Tag-uri:
modă
,festival
,

 

Versiune mobil | completa