Sibianul
 

Elevii mai multor unităţi de învăţământ din Sibiu vor merge la alte şcoli. Află aici ce şcoli au fost comasate pentru a fi mai eficente.

4 februarie 2010
Elevii mai multor unităţi de învăţământ din Sibiu vor merge la alte şcoli. Află aici ce şcoli au fost comasate pentru a fi mai eficente.


Consilierii locali, reuniţi în şedinţă extraordinară, au adoptat astăzi hotărârea care prevede acordarea avizului consultativ pentru Reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Sibiu pentru anul şcolar 2010-2011. Astfel, din toamnă vor fi comasate mai multe şcoli. Decizi a fost luată pentru "eficientizarea reţelei şoclare atât sub aspect financiar, cât şi sub aspectul calităţii actului didactic", se arată în proiectul de hotărâre aprobat. Potrivit legii, unităţile de învăţământ cu un număr mai mic de 200/100 de elevi/pre;colari se reorganizează în cadrul unor unităţi cu personalitate juridică şi activitate financiar contabilă proprie, ca structuri ale acestora. Unităţile mici pot funcţiona ca pesoane juridice numai în mod excepţional, cu avizul Ministerului Educaţiei.

Drept urmare, din septembrie Şcoala cu clasele I-VIII nr.12 Sibiu devine structură a Şcolii nr. 13, fără a se modifica însă locaţia, iar şoala nr. 19 se comasează cu Colegiul Naţional Pedagogic, care îşi schimbă locaţia pe Aleea Turnu Roşu. Şcoala Mihai Eminescu se comasează cu Liceul TeoreticC. Noica Sibiu, care îşi schimbă locaţia pe strada Oştirii. Liceul Baptist Betania devine structură la Liceul Teoretic C. Noica, fărr schimbarea locaţiei. Grupul Şcolar Industrial Transporturi Căi ferate Sibiu se comasează cu grupul Şcolar Industrial Construcţii Maşini Sibiu, cel dintâi schimbându-şi locaţia pe strada H. Coandă. Şcoala nr.11 devine structură a Şcolii nr.20, fără schimbarea locaţiei, iar Grădiniţa nr.19 redobândeşte ca structură Grădiniţa de copii nr.2, fără schimbarea locaţiei. Noua reţea de învăţământ va funcţiona din anul şcola 2010-2011.


COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI