EducaTIFF Fantastic, la Festivalul "Lună Plină" de la Biertan, Sibiu

de Ana Obretin - Mediafax

Foto: Mediafax (Lucian Muntean)

Cea de-a doua ediţie a Festivalului de Film Horror şi Fantastic "Lună Plină", care va avea loc între 14 şi 18 august la Biertan (Sibiu), va include evenimente speciale, ca EducaTIFF Fantastic, dedicat copiilor, dar şi invitaţi de marcă, precum regizorul şi producătorul Christian Hallman.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de organizatori, invitata specială a festivalului este scenarista şi regizoarea Kristina Buozyte, absolventă a departamentului regie al Academiei Lituaniene de Muzică şi Teatru.

Debutul ei, "The Collectress" (2008), a câştigat numeroase premii naţionale şi a fost proiectat la numeroase festivaluri. Cel de-al doilea film al regizoarei, "Aurora/ Vanishing Waves", care va fi prezentat în exclusivitate în România la Biertan, este câştigătorul premiului Melies d'Or 2012, acordat de Federaţia Europeană a Festivalurilor de Film Fantastic (EFFFF) celui mai bun lungmetraj de gen realizat în Europa.

Totodată, Kristina va fi membră a juriului secţiunii de lungmetraj, care va acorda trofeul "Lună Plină" 2013. Ceilalţi doi juraţi ai ediţiei a doua a evenimentului sunt Christian Hallman, regizor şi producător suedez, coordonator al EFFFF şi selecţioner al Festivalului Internaţional de Film Fantastic de la Lund, şi Tomaz Horvat, director artistic şi fondator al Festivalului de Film Grossmann, unicul eveniment din zona fostei Iugoslavii specializat în cinema-ul de gen.

În acest an, organizatorii festivalului au decis să se extindă şi în spaţiul literar. Membrii echipei sunt primii donatori de cărţi pentru ceea ce va deveni, foarte curând, Biblioteca Fantastică de la Biertan. Cei care doresc să contribuie la acest proiect sunt invitaţi la festival cu câte un volum de proză de gen (SF, horror, policier, fantastic), pentru care vor primi un cocktail special "Lună Plină".

În afara competiţiilor de lungmetraje şi scurtmetraje şi a secţiunilor paralele "Tenebre", "Full Moon Classic", "Grindhouse" şi "American Masters" deja anunţate, festivalul "Lună Plină" a pregătit o serie de evenimente speciale şi surprize.

Einuiea Live - "The Kuruc Atonement": Grupul bucureştean de world-music Einuiea (Silviu Fologea - chitară, Elena Şulea - vioară, voce, Călin Torsan - fluiere & Juan Carlos Negretti - percuţie) a luat naştere acum 10 ani. În amintirea invaziei curuţilor care, în 1704, au devastat cetatea Biertanului în căutare de comori, concertul extraordinar al cvartetului Einuiea are loc sâmbătă, 17 august, de la ora 17.00, la biserica fortificată.

EducaTIFF Fantastic: Proiectul EducaTIFF le oferă copiilor din Biertan o ocazie unică de a viziona filme şi de a participa la ateliere de realizare ale propriilor filmuleţe. Filmul fantastic are darul de a trezi copiilor dorinţa de cunoaştere şi de a le hrăni spiritul şi imaginaţia. Proiectul EducaTIFF se desfăşoară între 15 şi 17 august, la şcoala din Biertan.

"By Vasile Şuşca" - Folk Masks Exhibition: Măştile lui Vasile Şuşca sunt hilare, triste sau groteşti, după cum decide meşterul. Departe de a fi nişte simple accesorii, măştile populare realizate de Vasile Şuşca reprezintă o lume fantastică străveche, de sorginte maramureşeană, dominată de spirite şi tradiţii. Expoziţia va fi deschisă zilnic la Galerie, un nou spaţiu "Lună Plină", renovat de echipa festivalului.

Crispus - The Art of Fire: Trupa Crispus s-a format în 2003, la Sibiu. Cu o experienţă de peste zece ani în spectacole de stradă, trupa a impresionat încă de la primele apariţii, în prezent fiind cea mai titrată trupă autohtonă de show cu foc, care are în portofoliu sute de spectacole, ce au adunat mii de de oameni în ţară şi străinătate. Show-ul "Crispus: The Art of Fire" are loc vineri, 16 august, la ora 21.00, în Piaţa Centrală.

After Midnight: De la ora 00.00, terasa "La Ţăruş" este gazda petrecerilor "Lună Plină". Joi vine Campsauvage, un duo de artişti din Sibiu, lansat în 2010, compus din franţuzoaica Coralie de Gonzaga (membră a Cricket Club DJ, DJ rezident Shamrock, Sapa, Futuregarden şiLutz club) şi românul aBigQuestionMark. Vineri este rândul enigmaticilor Sinister Exagerators' Machines, iar, sâmbătă, seria de party-uri cu DJ-i este încheiată de Candie Hank, specialist în muzică electronică.

Toate detaliile despre transport şi cazare se găsesc pe site-ul www.lunaplinafestival.ro. Abonamente pentru acest eveniment se găsesc http://biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/1805666/Full-Moon-Festival.

Prima ediţie a Festivalului "Lună plină" a avut loc în august 2012 şi a strâns peste 3.000 de spectatori. Şi anul acesta, "Lună Plină" rămâne un festival independent şi autofinanţat. Pentru a deveni o ediţie la standarde europene, organizatorii festivalului au decis să iniţieze o campanie de tip crowdfunding 100% românească, pentru strângerea sumei de 20.000 de lei.

Festivalul de Film Horror & Fantastic "Lună Plină" este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc.

 
Tag-uri:
lună plină
,invitaţi
,

 

Versiune mobil | completa