Doi morţi şi doi răniţi grav, într-un accident rutier petrecut în judeţul Sibiu

de Andreea Unturica - Mediafax, Laura Buciu

Foto: Mediafax (Gabriel Petrescu)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, sâmbătă noapte, corespondentului MEDIAFAX că un accident rutier grav s-a produs pe drumul naţional 1, pe raza localităţii Apoldu de Sus, fiind vorba despre o coliziune între un TIR şi un autoturism, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul s-a produs în jurul orei 03.00, fiind implicate, potrivit poliţiştilor de la faţa locului, un autoturism înmatriculat în Dâmboviţa, în care se afla o familie ce se întorcea din concediu şi un TIR înmatriculat în Argeş care circula dinspre Sibiu spre Alba.

Potrivit martorilor, şoferul TIR-ului a pierdut controlul autocamionului şi a intrat direct în maşina mică.

"Veneam normal pe banda întâi, urcam. Dintr-odată, am văzut în faţa mea, la 50 de metri, că cobora un coleg de-al meu cu TIR-ul. A derapat şi cobora târâş. Pe banda a doua de urcare era o maşină, am vazut impactul, l-a luat în plin după-aia nu l-am mai văzut şi venea spre mine. Am putut să evit în ultima clipă să trag un pic stânga, că altfel eram şi eu lovit", a declarat Costel Totpal, martor al accidentului.

Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a petrecut din cauza vitezei excesive.

"Acest accident deosebit de grav, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea gravă a altor două, s-a produs pe DN 1, în afara localităţii Apoldu de Sus. Din primele cercetări, coroborate cu declaraţia unui conducător implicat în acest eveniment, se pare că accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum", a declarat presei Alin Pahonţu, şef Serviciul Rutier Sibiu.

În accident au decedat un bărbat de 44 de ani, şoferul autoturismului, şi fiica sa de 13 ani şi au fost răniţi soţia bărbatului, în vârstă de 43 de ani, şi fiul acestuia de 18 ani.

"Din accident au provenit două persoane, o femeie de 43 de ani cu şoc hemoragic, cu ruptură de splină care a fost internată în Secţia de Chirurgie 1 şi un tânăr, băiat, în jur de 18 ani, cu traumatism cranio-cerebral, intrenat în Sectia de Neurochirurgie, cu o stare comatoasă", a declarat Ovidiu Coca, medic Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Sibiu.

Din cauza accidentului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, traficul rutier între Sibiu şi Alba-Iulia a fost blocat timp de două ore.

 
Tag-uri:
sibiu
,accident
,victime

 

Versiune mobil | completa