Directorul Aeroportului Sibiu şi doi membri ai CA, revocaţi din funcţie de Consiliul Judeţean

de Andreea Tobias, Laura Buciu

Foto: Facebook//Aeroportul Internaţional Sibiu

Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu s-a reunit, joi, în şedinţa lunară, iar la finalul acesteia a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară un proiect de hotărâre privind "revocarea din funcţie a unor membri ai Consiliului de Administraţie al Aeroportului Sibiu", care a fost votat de toţi consilierii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit textului hotărârii, "se revocă din funcţia de director general şi preşedinte al CA al Aeroportului Sibiu domnul Augustin Sava", de asemenea, "se revocă din funcţie unii membri ai CA după cum urmează: domnul Trandafir Marin Alexandru, comandor av. Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Aeriene, şi doamna Hurjui Mariana, reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice”.

La finalul şedinţei, preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat, într-o conferinţă de presă, că cei doi reprezentanţi ai unor ministere au fost revocaţi din funcţie fiind "inactivi", iar directorul general Augustin Sava pentru "management defectuos".

"Au fost revocaţí doi membri ai Consiliului de Administraţie care au fost inactivi, reprezentanţii unor ministere, şi domnul Sava care cumula, de multă vreme, funcţia de preşedinte şi director general, la care se adaugă o sumă de motive de management defectuos", a declarat Cindrea.

Întrebat ce înseamnă management defectuos, Cindrea a răspuns că "multe", în primul rând fiind vorba despre "gestiunea financiară", având în vedere că un raport de audit şi un control al Curţii de Conturi au stabilit că există "probleme financiare" de 20 de milioane de lei la Aeroportul Sibiu, care nu au fost contestate.

"Decizia vine în baza unui raport de audit şi este şi un raport şi al Curţii de Conturi. Sunt probleme financiare de circa 20 de milioane de lei care nu au fost contestate şi semnate de fosta conducere", a declarat Cindrea.

Întrebat dacă există o pagubă de 20 de milioane de lei la Aeroportul Sibiu, Cindrea a negat, afirmând că sunt neclarităţi, care ar fi trebuit contestate în instanţă de conducerea Aeroportului Sibiu.

Potrivit lui Cindrea, până la organizarea concursului pentru ocuparea postului de manager general al Aeroportului Sibiu, interimatul va fi asigurat de către directorul operaţional al aeroportului, Gheorghe Velicu.

Decizia CJ Sibiu intră în vigoare din data de 29 iulie, până atunci Sava fiind nevoit să întocmească rapoarte de predare - primire.

Aeroportul Sibiu este o regie automonă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu.

Aeroportul a fost modernizat în 2008 după o investiţie de peste 70 de milioane de euro, bani de la bugetul local, naţional şi credite luate de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Lucrările au prevăzut prelungirea pistei, realizarea unui nou terminal cu o capacitate de 5.000 de pasageri, s-a construit un nou turn de control şi o parcare modernă.

 

 

Versiune mobil | completa