Curs internaţional de formare pentru educatoare şi învăţători

Curs internaţional de formare pentru educatoare şi învăţători

Universitatea din Karlstad, Suedia, organizează la Universitatea "Alma Mater" Sibiu în colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu şi cu Casa Corpului Didactic, în perioada 3-8 mai 2010, un curs internaţional de matematică creativă, ce are ca scop perfecţionarea metodicii de predare a matematicii în învăţământul primar şi preşcolar.

Cursul de matematică creativă este susţinut de trei cadre didactice de la Universitatea din Karlstad, Suedia, în limba engleză, cu traducător în limba română. Obiectivul general al cursului este sincronizarea cu cele mai moderne metode didactice aplicate la scară europeană şi familiarizarea cu tendinţele avansate identificate pe plan mondial. Se vor îmbina formele de comunicare teoretică şi activităţi de demonstraţie practică, de work shop.

Programul se va desfăşura zilnic de luni, 3 mai 2010 şi până vineri, 7 mai 2010 între orele 14.00 şi 19.00 (în Corpul B al Universitatii"Alma Mater", Amfiteatrul nr.5, Calea Dumbravii, nr.28-32,Sibiu, cu cei 250 cadre didactice din intregul judet si studenti de profil care si-au manifestat dorinta de a participa la curs. Fiecare dintre ei va primi la final o diplomă care să ateste perfecţionarea didactică dobândită prin acest curs internaţional.

 

 

Versiune mobil | completa