Cum face o gorilă când e beată criţă (galerie foto)

"Ptiu, drace, iar m-am îmbătat ca un om!" Foto: Andy Rouse / Daily Mail

PLANETA MAIMUŢELOR PILITE. Un fotograf viteaz şi bine orientat de la "Daily Mail", Andy Rouse, a izbutit să fotografieze nişte gorile bete mangă, care s-au cherchelit după ce au vârât la maţ o cantitate apreciabilă de sevă din ceva mlădiţe de bambus, care sevă conţinea alcool. Fireşte că omul a stat pitulat printre copaci şi boscheţi cât timp a făcut poze, că doar nu era să le explice maimuţoaielor că vrea o şedinţă foto cu dumnealor. Nu de alta, dar o putea lua urât pe cocoaşă, fiindcă o gorilă nu prea are simţul umorului de obicei, darămite atunci când mai e şi aghesmuită. Oricum, au ieşit nişte poze de toată minunea (pe care le puteţi vedea în galeria foto). Când vezi ce moace poate face o gorilă matolită, nu te mai miri deloc de asemănările ăstor animale cu oamenii. Mai ales cu ăia turmentaţi.

S-A DUS AMORUL... Un studiu în care au fost incluşi adulţi până la 75 de ani a scos la iveală, potrivit webmd.com, că mai bine de 80% dintre participanţi s-au folosit, de-a lungul anului, de tot felul de tertipuri ca să scape de făcut sex cu perechea. Printre pretextele invocate s-a numărat şi criza economică. Unde-or fi durerile de cap de altădată invocate de neveste? Criza asta nenorocită dărâmă şi obişnuinţele vechi de când lumea.


POPA DE PICĂ. DE PICĂ FAŢA.
Şi dacă tot veni vorba de criză, noul şef al Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, a numit impasul economic mondial "o binecuvântare" - după cum scrie "International Herald Tribune" -, fiindcă acesta le va da oamenilor prilejul să-şi reevalueze viaţa. Hai că are umor negru popa! Păi unii şi-au reevaluat deja viaţa din cauza crizei, sinucigându-se, în vreme ce alţii şi-au pierdut slujbele şi casele şi sunt ca vai de mama lor. Dacă asta-i sună a binecuvântare lui dom' părinte, atunci oare o belea cum o arăta pentru el?

CHILOŢI DE POVESTE. Un astronaut japonez, Koichi Wakatamai, are de îndeplinit, pe Staţia Internaţională Spaţială, o misiune de o cogeamite importanţă pentru omenire: el trebuie să testeze o pereche de chiloţi care, purtaţi încontinuu o săptămână, nu trebuie să capete niciun miros. Articolul de lenjerie e făcut dintr-un material special, care cică absoarbe transpiraţia, şi cu toate astea nu pute. Hm, trebuie să ai ceva curaj să petreci un sejur în aceeaşi pereche de chiloţi. Păi numai să ne gândim că, Doamne fereşte!, poate nu iese experimentul. Vă daţi seama ce miasmă ar degaja, după o săptămână, amărâtul de Koichi san? Ar fi ca o bombă chimică.

LA BĂTRÂNEŢI LUNGI CU CANABIS AJUNGI. Un bade de nu mai puţin de 114 ani, dintr-un sătuc din Nigeria, a fost trimis la zdup după ce i s-a găsit nişte canabis ascuns în spatele casei, după cum zice AFP. Sulaimon Adebayo, căci aşa îl cheamă pe tataie, se jură însă că drogurile nu erau ale lui - poate ale pisicii sau ale leopardului, depinde ce-o creşte şi bătrânul pe lângă casă. Bine se ţine moşul dacă şi la vârsta asta, la care unii sunt deja de mult împăiaţi, mai bagă câte-o "iarbă". Pesemne că după ce se droga se mai ducea şi pe la femei!



Nota lui Hermănescu: Această pagină este una de satiră şi pamflet, în consecinţă materialele cuprinse în ea trebuie tratate ca atare

 

 

Versiune mobil | completa