Compania Wizz Air, singura interesată să opereze zboruri spre Londra de pe Aeroportul Sibiu

de Pacala Dana - Mediafax, Laura Buciu

Foto: Mediafax (Bogdan Danescu)

Reprezentanţii CJ Sibiu au deschis, miercuri, la sediul instituţiei, singura ofertă depusă pentru operarea de zboruri spre Londra de pe Aeroportul din Sibiu şi au anunţat că aceasta aparţine companiei Wizz Air, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Deşi iniţial au existat trei companii care au solicitat documentaţia, noi suntem foarte mulţumiţi că s-a prezentat un singur ofertant şi sperăm să fie câştigător. Comisia lucrează în prezent la analizarea ofertei, iar săptămâna viitoare vom da publicităţii rezultatul evaluării", a declarat vicepreşedintele CJ Sibiu Ioan Banciu, preşedinte al Comisiei de evaluare a ofertelor.

Potrivit acestuia, primul zbor din Sibiu cu destinaţia Londra va fi operat în sezonul toamnă-iarnă.

Reprezentanţii CJ Sibiu au reamintit că sunt deschise în continuare licitaţiile pentru alte şapte trasee, deschiderea ofertelor urmând a avea loc în 9 iulie pentru destinaţiile Madrid şi Barcelona, în 10 iulie pentru Milano, Veneţia şi Roma şi în 11 iulie pentru Paris şi Dortmund.

Companiile aeriene care introduc curse spre aceste localităţi pot primi ajutor financiar de stat de la Consiliul Judeţean Sibiu, suma pe care această instituţie o va oferi, în următorii cinci ani, fiind de 2,8 milioane de euro.

 
Tag-uri:
companie
,aeroport
,sibiu

 

Versiune mobil | completa