Mircea Sandu a fost ieri singurul oficial care a părut îngrijorat de starea gazonului de pe Naţional Arena, conştient fiind că acesta trebuie să arate impecabil pe data de 9 ma
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia este întreruptă pe autostrada A2 (Bucureşti-Feteşti) şi pe 10 drumuri naţionale, iar pe alte 29 de sectoare de drum, criculaţia este îngreunată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Distracţia a doi şoferi, gata de liniuţă, a fost stricată de un al treilea, care a izbit din plin una dintre maşini cu un SUV. Vezi aici urmările accidentului.
Mai multe pelicule care s-au remarcat la Festivalul de la Cannes anul acesta vor fi proiectate între 14 şi 20 octombrie la Bucureşti. Proiectul “Les Films de Cannes à Bucarest” se va desfăşura la Cinema Studio şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român.
Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea unor coborâri senzaţionale pe pârtie şi a unor ore de desfătare în spectaculoase centre de wellness.
Sibianul.ro ›
Sibiu
› Cod galben la Sibiu. Vremea se va răci, iar vântul va prezenta intensificări temporare, susţinute la munte, unde va ninge viscolit
Cod galben la Sibiu. Vremea se va răci, iar vântul va prezenta intensificări temporare, susţinute la munte, unde va ninge viscolit
Cod galben la Sibiu. Vremea se va răci, iar vântul va prezenta intensificări temporare, susţinute la munte, unde va ninge viscolit
Meteorologii atenţionează asupra depunerii unui strat consistent de
zăpadă în urma unor ninsori aşteptate să cadă în zonele de deal şi
munte din întreaga ţară. Vremea se va răci şi va ninge în toate
judeţele. La munte, în sudul Transilvaniei (judetul Sibiu şi
Braşov) şi în estul Transilvaniei (judeţele Harghita, Covasna),
stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va prezenta
intensificări temporare, susţinute la munte, unde va ninge
viscolit. Atenţionarea va fi valabilă de vineri dimineaţă până
sâmbătă seară, în 21 de judeţe
Meteorologii susţin că viteza vântului va creşte, în special în
cursul zilei de sâmbătă, iar la munte şi în Moldova ninsoarea va fi
viscolită.
În zona de câmpie, precipitaţiile vor fi mai întâi sub formă de
ploaie, iar apoi se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, se mai
arată în textul documentului.
Ai primit de la natura tendinta de a cauta permanent si uneori coplesitor un partener de viata, din dorinta de a darui si de a primi iubire.
Jocul acesta, numit in general “iubire” are, in mod firesc, cateva reguli simple, dar veritabile, bazate pe incredere, intelegere, devotament, daruire totala.
Iri cere 5.000 de euro să apară la TV
Irinel Columbeanu nu "se vinde" ieftine cand este abordat de presa pentru a vorbi despre viata lui si a Monicai Columbeanu
Botezatu caută manechine
Deşi se zvonea că celebrul designer va filma un nou sezon al emisiunii ”Burlacul” de la Antena 1, iată că Botezatu revine la...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...
Cel mai înalt pod din lume, inaugurat în Mexic - VIDEO
Preşedintele Mexicului, Felipe Calderon, a inaugurat cel mai înalt pod din lume. Măsurând 403 metri în înălţime, podul Baluarte traversează o prăpastie adâncă situată în partea de...