Ambasadorul Cristian Istrate, rănit într-un accident produs la Sibiu, rămâne internat în continuare la Reanimare

de Adina Oşan, Laura Buciu

Foto: Mediafax (Nicu Mircea)

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Tădăriţă, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că şeful Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, rănit în accidentul produs pe DN1, în judeţul Sibiu, şi operat, luni, de ruptură de splină, este în continuare internat în secţia Reanimare a unităţii medicale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Pacientul este în continuare în supraveghere, este conştient, cu evoluţie favorabilă a stării de sănătate în urma tratamentului administrat", a declarat Decebal Todăriţă.

Potrivit acestuia, în funcţie de evoluţia stării pacientului, medicii vor decide când va putea fi scos de la Terapie Intensivă şi mutat în salon.

Todăriţă a precizat că fiul cel mic al diplomatului este în stare stabilă, acesta fiind supravegheat de către medici neurochirurgi, care nu au considerat necesară efectuarea de noi investigaţii.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sibiu, Alina Mihaela Cozac, declara, luni, că fiul cel mic al ambasadorului, în vârstă de 14 ani, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis, contuzie la coloana vertebrală.

"În urma investigaţiilor efectuate, pacientul a fost internat în Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a spitalului nostru cu diagnosticul de politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral acut închis, fără pierdere de cunoştinţă, contuzie coloană cervico-dorsală şi fisură metafiză proximală tibie stângă", spunea Alina Mihaela Cozac.

Şeful Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, a fost implicat, duminică, într-un accident produs pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce maşina în care se afla, alături de soţie şi de cei doi fii, a fost lovită de alt autoturism.

Astfel, maşina în care se aflau ambasadorul şi familia sa, înmatriculată în Austria, a fost lovită de un autoturism condus de o femeie de 28 de ani, care a vrut să depăşească neregulamentar un TIR.

În urma impactului, toate cele cinci persoane din cele două maşini au fost rănite. Cristian Istrate, soţia şi fiul său de 23 de ani au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Sibiu, iar fiul cel mic al diplomatului a ajuns la Spitalul de Pediatrie din oraş. Ulterior, fiul cel mare al diplomatului, rănit grav în accident, a decedat la spital.

Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Sibiu au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele femeii de 28 de ani care a provocat accidentul.

Decretul privind trimiterea la post ca ambasador a lui Cristian Istrate, ca şef al Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu în luna martie, după ce acesta a fost avizat în octombrie 2012 de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcţie.

 

 

Versiune mobil | completa