700 de misiuni într-o singură lună

700 de misiuni într-o singură lună

Jandarmii sibieni au executat luna trecută aproape 700 de misiuni. Tot în această perioadă au dat amenzi în valoare de 16.000 de lei.

În cursul lunii mai 2010, jandarmii sibieni au executat un număr de 323 de acţiuni specifice pe raza judeţului Sibiu. Dintre acestea 96 misiuni, au fost cele de menţinere a ordinii publice organizate în sistem integrat în colaborare cu poliţiştii, în cadrul programului "Siguranţa", 196 sunt misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări cu public numeros iar în afară de acestea au mai fost organizate misiuni în colaborare cu alte instituţii, organizaţii, agenţii, oficii centrale, de stat sau locale, etc. În perioada de referinţă au fost executate 4 acţiuni de intervenţie pentru aplanarea unor conflicte. Totalul sancţiunilor aplicate în luna mai 2010 se ridică la 48. Dintre acestea 9 sunt avertismente iar 39 sunt amenzi a căror valoare este de 16.000 lei. Au fost constatate 4 infracţiuni în mod independent şi 4 în sistemul de cooperare cu alte instituţii. Valoarea bunurilor confiscate în perioada de referinţă este de aproape 2375 de lei.


 
Tag-uri:
sibiu
,jandarmi
,misiuni

 

Versiune mobil | completa