64 % dintre sibieni au depus declaraţiile de venit la timp. Persoanele fizice care nu au trimis formularele sunt aşteptate la Direcţia de Finanţe

64 % dintre sibieni au depus declaraţiile de venit la timp. Persoanele fizice care nu au trimis formularele sunt aşteptate la Direcţia de Finanţe

Aproape 12.000 de sibieni au depus până pe 17 mai declaraţiile de venit pentru anul trecut. Cei care nu au trimis formularul 200 la termen sunt invitaţi să se adreseze Administraţiilor Finanţelor Publice teritoriale în vederea clarificării situaţiei. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu, aproximativ 64 la sută dintre contribuabilii care aveau obligaţia depunerii declaraţiei de venit pentru anul 2009,au depus aceste formulare.
Aveau obligaţia depunerii declaraţiei de venit, contribuabilii care au realizat în anul 2009 individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole determinate în sistem real.

"Precizăm că, s-a renunţat la sistemul de trimitere/primire prin poştă a declaraţiilor de venit, practicat de către ANAF până în anul 2008, inclusiv, datorită cheltuielilor mari generate şi faptului că din analiza realizată, sistemul de trimitere/primire prin poştă a declaraţiilor de venit a fost utilizat numai de circa 30% contribuabili - persoane fizice", spun reprezentanţii DGFP.

 

 

Versiune mobil | completa