1,9 milioane de lei pentru modernizarea şcolilor sibiene. Vezi aici unde merg banii

1,9 milioane de lei pentru modernizarea şcolilor sibiene. Vezi aici unde merg banii

Valoarea lucrărilor care vot fi demarate vara aceasta în şcolile sibiene a fost estimată la 1,9 milioane de lei. Municipalitatea va demara lucrările pentru închiderea terasei la sala de sport de la Liceul de Artă şi Colegiul Naţional S. Brukenthal. Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor este de 700.000 lei.

În majoritatea unităţilor şcolare administrate de municipalitatea sibiană, în perioada vacanţei de vară se vor efectua lucrări de igienizare, reparaţii la şarpante, intervenţii de urgenţă pentru întreţinere şi reparaţii la instalaţiile de utilităţi; intervenţii de urgenţă pentru întreţinerea şi repararea instalaţiilor electrice; reparaţii la împrejmuirile unităţilor, reparaţii la sobe, jgheaburi şi burlane. Pentru aceste lucrări sunt alocaţi 360.000 lei.


Tot în această perioadă vor continua şi lucrările de reabilitare a Şcolii nr. 19 în vederea mutării Colegiului Naţional Pedagogic Andrei Şaguna. Suma alocată pentru această lucrare este de 74.000 lei. În prezent sunt în derulare şi lucrările de reabilitare a căminului de la Grupul Şcolar Construcţii Maşini. După finalizarea lucrărilor, în acest imobil va funcţiona şi Grupul Şcolar Industrial de Transporturi CF. Costul acestor lucrări este de 54.000 lei. În vederea mutării Liceului Teoretic Constantin Noica la Şcoala Mihai Eminescu, municipalitatea a demarat şi aici lucrări de reabilitare. Suma alocată pentru acest obiectiv este de 26.500 lei.

În prezent sunt la faza de execuţie următoarele lucrări: montarea centralei termice la Grupul Şcolar Construcţii Maşini (suma alocată este de 35.000 lei), demolarea grupului sanitar la Şcoala nr. 11 (suma alocată: 18.000 lei), dar şi lucrările la reţelele de canalizare la şcoala nr.11 şi şcoala nr. 10 (suma alocată este 34.000 lei, respectiv 40.000 lei).

Pentru amenajarea Colegiului Textil în vederea mutării Grădiniţei nr 28, municipalitatea sibiană a alocat suma de 530.000 lei. În prezent acest proiect este în faza de evaluare.

Tot pentru anul 2010 Serviciului Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat a inclus pe lista de investiţii realizărea de proiecte tehnice pentru următoarele lucrări ce urmează a fi executate: reabilitarea instalaţiilor de la subsolul Grădiniţei nr. 42, branşamente utilităţi la Grădiniţa Nouă din Ştrand, amenajarea Şcolii Emil Cioran în vederea mutării Grădiniţei nr. 22, dar şi montarea unei centrale termice la Grupul Şcolar Construcţii Maşini. Suma alocată pentru aceste lucrări de proiectare este de 101.000 lei.

Toate lucrările precizate, incluse pe lista de investiţii a serviciului specializat sunt realizate din fonduri alocate de la bugetul local.

 

 

Versiune mobil | completa