Violeta Băjenaru-Declerck, românca aflată la bordul Air France 447

Violeta Băjenaru-Declerck, românca aflată la bordul Air France 447

Pasagerul de origine română aflat la bordul avionului Air France 447 a fost identificat. Este vorba despre Violeta Băjenaru-Declerck de 33 de ani din Buzău, cadru universitar la Ecole de Bois din Nantes (Franţa). Datele de identificare ale româncei au fost transmise luni de autorităţile franceze prin intermediul Consulatului de la Paris, ajungând la Ministerul de Interne, care a anunţat familia. 

Epava avionului nu a fost încă descoperită chiar dacă căutările au început de aproape 24 de ore. Nave ale marinei braziliene precum şi avioane militare dotate cu aparatură de specialitate survolează zona în care se presupune că avionul s-a prăbuşit, la circa 1.100 de kilometri în largul coastelor.

Acestora li se va alătura şi un avion  militar de observare şi o echipă de salvare din Statele Unite după ce Parisul a cerut sprijinul Pentagonului pentru a localiza aparatul.


La patru ore după decolare a dispărut de pe radare



Un avion al companiei Air France cu 228 de oameni la board a dispărut luni dimineaţa de pe radare. După mai multe ore de cercetări se pare că avionul s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic după ce a întâmpinat probleme la aparatele de bord şi a trecut printr-o zonă cu turbulenţe.

Cursa 447 a plecat de pe aeroportul din Rio de Janeiro la ora 7, duminică seara, şi trebuia să aterizeze la Paris, pe Aeroportul "Charles de Gaulle", la ora 11:15, luni dimineaţa. La câteva ore după decolare, aeroportul din Paris a primit avertizări de la cei doi piloţi cu privire la faptul că au pierdut mai multe aparate ale avionului şi că au întâmpinat vreme foarte rea.

Când se afla la 190 de mile de coasta Braziliei, avionul a dispărut de pe radarele aeroportului din Paris, moment în care aeronava a fost declarată dispărută. Se afla în aer de patru ore, iar cu o oră înainte trecuse de arhipelagul Fernando de Noronha, piloţii raportând o stare perfectă de funcţionare a aeronavei şi un zbor normal la peste 10.000 de metri altitudine.

Luni, în jurul orei 17 (ora României), reprezentanţii companiei Air France au transmis condoleanţe famililor celor 228 de pasageri, lăsând să se înţeleagă faptul că avionul va fi greu de găsit, iar rudele lor sunt cel mai probabil decedate.

 

 

Versiune mobil | completa