Româncele fug de măritiş! Vezi aici de ce!

Româncele fug de măritiş! Vezi aici de ce!

Emanciparea femeii - tendinţă observată în întreaga Europă, dezvoltarea sexuală precoce şi absenţa unor politici sociale au un singur rezultat: să întârzie apariţia româncei în faţa altarului.

Carieră, bani, situaţie materială, şi apoi căsătorie. Astea sunt dorinţele exprimate liber de majoritatea adolescentelor din România. Dacă fetele vor independenţă, băieţii au şi ei o lista de priorităţi: maşină, casă şi distracţie. Apariţia copiilor nu se clasează pe locurile fruntaşe, pentru niciunul dintre sexe, ci mai la coada listei. Sau, dacă apar, ei sunt priviţi ca o posesiune, ca o dovadă că se poate şi fără celălalt în cuplu, susţin psihologii.


"Tinerii de astăzi ştiu ce vor", declară pentru Gândul psihologul Daniela Gheorghe. Specialistul susţine, în baza unor cercetări efectuate, că tendinţa de a întârzia întemeierea unei familii şi de a amâna cât mai mult căsătoria tinde să se generalizeze, indiferent că e vorba de tinerii de la oraş ori de cei de la sat. De altfel, pe canapeaua terapeutului se aşază tot mai multe românce, care susţin că se simt mai bine singure decât prinse într-o relaţie care să copieze modelul familiilor în care au crescut. "Sătule să fie neînţelese de partener, adesea blazat şi certat cu romantismul, având un job stabil şi o diplomă în buzunar, femeile refuză să-şi mai asume rolul de salariat cu normă întreagă, menajeră în casă şi singura preocupată de educaţia copiilor. Generaţia actuală de femei nu-şi mai doreşte un astfel de bărbat", afirmă, la rândul său, psihologul Gabriela Niţă. "Opt din zece paciente nu-şi doresc să reia paternul familiar - o relaţie conflictuală cu partenerul de cuplu, o relaţie de subordonare faţă de acesta şi asumarea sarcinilor care ţin de întreţinerea gospodăriei şi de creşterea copiilor. Odată ce au o diplomă în buzunar, ele vor asumarea sarcinilor în mod egal", mai spune expertul în relaţia de cuplu.


Citeşte mai multe pe Gândul

 

 

Versiune mobil | completa