Francezii, ofensaţi de o reclamă antifumat!

Francezii, ofensaţi de o reclamă antifumat!

Act sexual sau viciu? Un afiş cu imagini sugestive, parte a unei campanii împotriva fumatului, adresată adolescenţilor şi tinerilor, stârneşte nemulţumirea francezilor, ba chiar a secretarului de stat de la Familie, Nadine Morano.

Francezii sunt revoltaţi de un poster care înfăţişează trei adolescenţi, doi băieţi şi o fată, aşezaţi în faţa unui bărbat, ca şi cum ar fi obligaţi să facă sex oral. În locul organului sexual al bărbatului însă, pe afiş apare o ţigară. Mesajul este clar - "Fumând eşti sclavul tutunului". Campania antifumat, realizată pentru o asociaţie franceză care militează pentru drepturile nefumătorilor (DNF), este considerată un succes al agenţiei de publicitate BDDP şi Fiii, scrie Le Figaro, în ediţia sa electronică. Şi asta pentru că, de câteva zile, toată lumea vorbeşte despre cele trei vizualuri, realizate gratis pentru asociaţia antifumat de agenţie. Ele sunt total diferite de campaniile de profil iniţiate de Ministerul Sănătăţii.

În vreme ce feministele şi organizaţiile care susţin importanţa familiei în societate au caracterizat campania ca fiind scandaloasă şi contraproductivă, reprezentanţii agenţiei de publicitate au declarat că numai un mesaj şocant ar putea stopa creşterea numărului de fumători cu vârste între 13 şi 15 ani.

Citeşte mai multe pe Gândul

 

 

Versiune mobil | completa