Câteva femei au protestat topless într-un cimitir din Kiev

Câteva femei au protestat topless într-un cimitir din Kiev

Prin această acţiune, activistele ucrainene au dorit să "taxeze" într-o manieră insolită politica economică şi socială dusă de guvernul Ucrainei şi de preşedintele Viktor Ianukovici. Toate activistele au pozat topless, printre cruci, culcate pe bănci sau în picioare şi ţinând în mâini pancarte cu texte ironice la adresa aşa-zisei "politici stabile" duse de autorităţile din această ţară.

Acesta nu este primul protest organizat în acest fel de membrele asociaţiei FEMEN, reprezentantele ei protestând în octombrie 2010, tot cu sânii la vedere, faţă de vizita lui Vladimir Putin în Ucraina.



În trecut, ele au demonstrat în aceeaşi manieră pentru libertatea presei, au pichetat ambasada Belarusului din Kiev şi au defilat pe străzile capitalei din Ucraina pentru a celebra Ziua Internaţională a luptei împotriva violenţelor comise asupra femeilor.

 
Tag-uri:
femei
,topless
,cimitir
,kiev

 

Versiune mobil | completa