Alina Cojocaru va face parte din English National Ballet

de Oana Ghita - Mediafax

Foto: Mediafax (Lucian Alecu)

Balerina română Alina Cojocaru va face parte din compania English National Ballet, după ce şi-a anunţat, la începutul lui iunie, despărţirea de Royal Ballet, informează The New York Times.

Alina Cojocaru a făcut parte din Royal Ballet începând din 1999. English National Ballet, care este condus de o fostă balerină a Royal Ballet, Tamara Rojo, a anunţat luni că va avea o nouă balerină principală - Alina Cojocaru.

Potrivit The New York Times, aceasta este o mişcare surprinzătoare. "English National Ballet nu are nici prestigiul, nici recunoaşterea Royal Ballet sau a altor companii în care a activat balerina", scrie publicaţia.

The New York Times a adaugat că Alina Cojocaru nu a putut fi contactată pentru comentarii, publicaţia precizând însă că presa britanică nu a întârziat să speculeze faptul că schimbarea aceasta este un semn al nemulţumirii balerinei faţă de condiţiile de la Royal Ballet.

Primul rol al Alinei Cojocaru în noua companie va fi în "Le Corsaire", pe 17 octombrie. Până la sfârşitul anului, Alina Cojocaru va avea în repertoiu, alături de English National Ballet, şi "Spărgătorul de nuci".

Alina Cojocaru şi partenerul său, Johan Kobborg, au anunţat, la începutul lui iunie, că vor părăsi The Royal Ballet la finalul sezonului 2012-2013.

Alina Cojocaru, născută la Bucureşti, a studiat la Kiev timp de şapte ani, perfecţionându-se apoi, din 1997, la Şcoala Regală de Balet din Londra, în urma câştigării unei burse în cadrul Concursului Internaţional de Balet de la Laussane. A dansat în cadrul Companiei de Balet din Kiev (debutând în "Don Quijote", "Frumoasa din pădurea adormită", "Spărgătorul de nuci", "Coppelia"). A revenit la Londra în 1999, fiind promovată ca prim-balerină. După succesul repurtat în "Giselle", ea a devenit solist principal (2001) al Companiei Regale de Balet de la Covent Garden, evoluând apoi în rolul Odette-Odile din "Lacul lebedelor", "Romeo şi Julieta" (coregrafia Kenneth McMillan), "Don Quijote" (în viziunea lui Rudolf Nureev), "Evgheni Oneghin" (semnat de John Cranko), "Baiadera" (realizată de Natalia Makarova) etc. În repertoriul său s-au adăugat, în ultima vreme, noi titluri precum "Mayerling", "Gong", "Sylfida", "Manon" (în coregrafia lui McMillan).

În 2002, Alina Cojocaru a apărut pentru prima oară pe scena românească, interpretând, alături de ansamblul Operei Naţionale Bucureşti, rolul titular din "Giselle", revenind apoi, în anul următor, pentru a dansa, alături de Johan Kobborg, în cadrul Galei de Balet din Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu". Ea a primit şi distincţia Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler.

Alina Cojocaru a fost desemnată, în 2004, cea mai bună balerină în cadrul festivalului Monaco Dance Forum, la Gala Premiilor Nijinsky, distincţie acordată o dată la doi ani.

În 2005, ea a prezentat, la Sala Palatului din Capitală, spectacolul de balet "Don Quijote", iar la începutul anului 2007, a susţinut, la Teatrul Naţional Bucureşti, alte două spectacole. Alina Cojocaru a revenit pe scena românească, la Opera Naţională Bucureşti, în ianuarie 2008, în spectacolul de balet "Baiadera", şi în luna mai a anului 2010, în "Giselle".

În 2009, evoluţia balerinei Alina Cojocaru în spectacolul "Giselle" din 2001, de la Royal Opera House din Londra, s-a clasat pe locul zece în topul celor mai bune dansuri ale deceniului.

Totodată, Alina Cojocaru s-a numărat printre cele patru laureate ale premiului "Balerina deceniului", decernat anul trecut cu ocazia unei prestigioase gale internaţionale de balet - "Stars of the 21st Century" - care a fost organizată la Moscova. În afară de Alina Cojocaru, atunci au mai fost premiate Lucia Lacarra din Spania şi Svetlana Lunkina şi Diana Vishneva din Rusia.

 

 

Versiune mobil | completa