Este dependenta de yogofiber! DJ Wanda a decis in urma cu patru ani ca este timpul sa-si schimbe radical stilul de alimentatie, astfel ca a renuntat complet la dulciuri si la orice alimente ce contin sare grasimi.
Djakaridja Kone are şansa să devină unul dintre cei mai bine plătiţi jucători ai lui Dinamo dacă va accepta oferta pe care Nicolae Badea i-a făcut-o joi seara. A
Peste 100 de ani, 500 de milioane de conturi de pe Facebook vor aparţine unor persoane decedate; numele complet al păpuşii Barbie este Barbara Millicent Roberts, distanţa medie parcursă în fiecare an de un lift este jumătate din lungimea ecuatorului; Adolf Hitler a fost ales <omul anului> de revista Time în 1938; bomba cu hidrogen este o armă care nu lasă urme de sânge, ci doar cenuşă radioactivă pe o rază de 20 km.
Şaptesprezece mărci auto dintr-un total de 44 comercializate în România au înregistrat vânzări în creştere în primele patru luni ale acestui faţă de perioada similară a anului trecut, arată o analiză a ZF pe baza statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Analiza mai arată şi că alte trei mărci au realizat vânzări după ce în statistica aferentă aceleiaşi perioade din 2011 nu livraseră nicio maşină.
Kylie Minogue este una dintre femeile care odată cu trecerea anilor ne surprinde cu frumuseţea şi silueta ei de invidiat. Artista se află într-o formă de zile mari şi asta se poate observa şi din videclipul noului său single, "Timebomb".
Nu vă grăbiţi să afirmaţi că ”E Aston-ul din filmul cu James Bond ”Quantum of Solace”! ”, deoarece greşiţi amarnic. E o replică, bazată pe...? Vă provocăm din nou: ce maşină stă la baza acestei replici?
Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi patiserie, dulciurile, biscuţii, ciocolata, mierea, fructele uscate, sucurile de fructe.
Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul celor mai "fierbinţi" femei din lume întocmit de o revistă pentru bărbaţi, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Andreea a fost atrasă din şcoala primară de algebră, iar acum o studiază la Liceul Onisifor Ghibu din Sibiu. Planurile ei de viitor includ terminarea liceului, admiterea la o facultate, şi o carieră de fotomodel. Primul pas, destul de mare, spune ea, l-a făcut deja pentru că duminică seară va fi în una dintre atracţiile aflate în lumina camerelor de filmat şi în bătaia blitzurilor la un mare eveniment monden : Sibiu Fashion Night.
Crede în zodii, şi e mândră că este un capricorn încăpăţânat. Cu toate că zodia ei spune că personajele născute sub acest semn sunt introvertite, Andreea este mereu în căutare de prieteni noi, pentru că învaţă mereu câte ceva nou de la oameni. Mărturiseşte totuşi că uneori este timidă, iar alteori se află în culmea tupeului, dar totul depinde de situaţiile în care se află.
Andreea Mariana Rău
Vârsta: 17 ani
Înălţime: 1.64cm
Greutate: 46 kg
Mărimi: 74-62-88
În timpul liber îi place să meargă la cumpărături, să facă poze, să se plimbe cu rolele prin parc.
Are ca hobby-uri: muzica şi dansul.
Ascultă orice gen de muzică, dar îi plac ritmurile care o pun în mişcare, care o fac să danseze. Una dintre aceste melodii este HOT, a INNEI.
La masă preferă cartofii prăjiţi alături de un nestea sau un pepsi.
Îşi doreşte să viziteze Germania, pentru că are mulţi prietni acolo, şi Spania pentru că este o ţară cu un litoral de vis.
Cuvintele care aparţin generaţiei ei sunt: HI5 şi Messenger.
Nota 8,16 din 157 voturi. Da o nota acestui articol:
Articole din aceeaşi secţiune
Comentarii:
<<aNdReEa>>, [ 17.11.2010 - 07:36 ]
ps:
lasati fata in pace ca e frumoasa si bravo ei ca are ambitia sa faca ceva cu viata ei,nu ca alti..
mult succes in continuare...
pup
<<aNdReEa>>, [ 17.11.2010 - 07:34 ]
am citit toate comentarile... si ce fraieri sunt uni,se vede ca nu stiti bisnis-ul modeling_ului!!! de ce va bagati in seama daca nu stiti?!! nu conteaza inaltimea la fotomodel ca acolo se fac doar poze si nu catwalk!!voi confundati fatomodel cu top-model!! si eu am 23 de ani 165cm si sunt fotomodel...!!…
b, [ 16.05.2010 - 18:10 ]
da da....asta-i mai buna?are o fata groaznica nare sani are burta si are niste picioare ca niste butuci...esti groaznica fata:-&
filme, [ 22.11.2009 - 12:16 ]
filme porno gratis: http://www.e-album.ro/membru.php?id=4863
Hai sa te dezamagesc...nu ai fata de fotomodel din pacate...da poate de unul care activeaza in ro..si apare pe ciorapii lycra ..da nu iti inchipui ca vei ajunge mai sus
dyjdtyj http://wrthwryjyhw.com/
3657356732541111118111111111
<a href="jhsge8kjr6g.com>kjhsdfy88iuh</a>
3876dthjkdhgkdthkdh77878yu
John
ceanyB, [ 13.08.2009 - 02:03 ]
felicitari, ai corp frumos..dar fatza nu prea e de fotomodel...si nici inaltimea nu merge...
m-a pufnit rasul la razboiul deea-deea...:)) si fetele se paruie ??? :)))
deea:)), [ 27.05.2009 - 08:39 ]
cine esti uh deea?/:)
deea, [ 26.05.2009 - 15:44 ]
=))=))=))=))=))
deea, [ 26.05.2009 - 15:43 ]
vai vai u deea k nu sti de gluma ........ am zis si io asa ;);););)
O smechera ;), [ 21.05.2009 - 22:48 ]
tu mooie asta care ai treaba q deea...so pupi in *** pe deea...ce`ai mancat azi? ca`ti pute gura a foame fata mea :)) ia da`ti doua palme si iesi afara in ploaie k ai nevoie de un dush....poop deea mea :x:x
deea, [ 12.05.2009 - 14:49 ]
zimi cine esti ... dak tot ziki k te cunosc..;) k la urma urmei ce mai conteaza ? si am o curiozitate ..;) knd m`ai batut u p mn ?/:) :)) asta eu n stiu sa se fi intamplata nikiodata:)) k n`am luat d l nimeni bataie ..;)
deea, [ 12.05.2009 - 14:29 ]
nu te supara ... in primul rand nu stiu cine esti .. si ce treaba ai tu cu mine ... deci ?
ssecret, [ 11.05.2009 - 15:32 ]
fireai u sa fi de ris k mam saturat sa va vad mutrele alea scofilcite =))=))=))
u is special nu te uiti in oglinda? paru al zici k o trecut trenu peste el si si peste u nu vezi ce sifonata esti drag .......... te faci de ris nu de alte si laso mai incet cu fitzele k........ si nu te mai baga in viata altora panaramelor sper k sit cine sunt nu mai este nevoie sa iti mai repet sa nu te duce minea niki atita sa judeci un pik da daka vrei sa sti is cea mai mare dusmanca a ta si daka team lasat un timp in pace sa nu crezi ce team uitat .....bn?is mai aproape decit te astepti ...un cadou de la mn pentru pine este k de cind ai pus poozele estea aicea tiam dat un 2 in fiecare zi .....stiu k numai de aia ai avut la skooala ca daka niki io nu as sti cine k am fost intr-o banca la liceu ghibu ......pupiki debia ast sa te mai bat o data sa te motai d paru ala k paduki.........
Deşi termenul în sine sună adolescentin, poate chiar copilăresc, întreg conceptul definit este şi mai interesant şi mai distractiv decât pare. Şi fără să însemne neapărat descoperirea sufletului pereche, a merge la agăţat sau a te lăsa agăţată în anumite contexte sociale îşi păstrează caracterul nemuritor, indiferent de vârstă sau preocupări.
Iri cere 5.000 de euro să apară la TV
Irinel Columbeanu nu "se vinde" ieftine cand este abordat de presa pentru a vorbi despre viata lui si a Monicai Columbeanu
Botezatu caută manechine
Deşi se zvonea că celebrul designer va filma un nou sezon al emisiunii ”Burlacul” de la Antena 1, iată că Botezatu revine la...
Dana Rogoz a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz se mărită. Vedeta a ţinut să-şi anunţe fanii pe blogul ei, unde a şi postat o fotografie cu inelul de logodnă, pe care scrie “DA”.
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...
<<aNdReEa>>, [ 17.11.2010 - 07:36 ]
lasati fata in pace ca e frumoasa si bravo ei ca are ambitia sa faca ceva cu viata ei,nu ca alti..
mult succes in continuare...
pup
<<aNdReEa>>, [ 17.11.2010 - 07:34 ]
b, [ 16.05.2010 - 18:10 ]
filme, [ 22.11.2009 - 12:16 ]
Cabshaninna, [ 02.11.2009 - 13:17 ]
Cabshaninna, [ 02.11.2009 - 11:16 ]
Cabshaninna, [ 01.11.2009 - 16:41 ]
Cabshaninna, [ 01.11.2009 - 15:35 ]
SatsStuffRith, [ 01.11.2009 - 00:53 ]
SatsStuffRith, [ 31.10.2009 - 22:27 ]
SatsStuffRith, [ 31.10.2009 - 20:47 ]
Metyjsooop, [ 26.10.2009 - 21:21 ]
Craxiapaild, [ 25.10.2009 - 05:53 ]
ioana, [ 19.10.2009 - 16:44 ]
Monstorandfr, [ 01.10.2009 - 22:34 ]
Rehtestsman, [ 29.09.2009 - 03:46 ]
Tremladoprrq, [ 26.09.2009 - 22:37 ]
3657356732541111118111111111
<a href="jhsge8kjr6g.com>kjhsdfy88iuh</a>
3876dthjkdhgkdthkdh77878yu
John
ceanyB, [ 13.08.2009 - 02:03 ]
m-a pufnit rasul la razboiul deea-deea...:)) si fetele se paruie ??? :)))
deea:)), [ 27.05.2009 - 08:39 ]
deea, [ 26.05.2009 - 15:44 ]
deea, [ 26.05.2009 - 15:43 ]
O smechera ;), [ 21.05.2009 - 22:48 ]
deea, [ 12.05.2009 - 14:49 ]
deea, [ 12.05.2009 - 14:29 ]
ssecret, [ 11.05.2009 - 15:32 ]
u is special nu te uiti in oglinda? paru al zici k o trecut trenu peste el si si peste u nu vezi ce sifonata esti drag .......... te faci de ris nu de alte si laso mai incet cu fitzele k........ si nu te mai baga in viata altora panaramelor sper k sit cine sunt nu mai este nevoie sa iti mai repet sa nu te duce minea niki atita sa judeci un pik da daka vrei sa sti is cea mai mare dusmanca a ta si daka team lasat un timp in pace sa nu crezi ce team uitat .....bn?is mai aproape decit te astepti ...un cadou de la mn pentru pine este k de cind ai pus poozele estea aicea tiam dat un 2 in fiecare zi .....stiu k numai de aia ai avut la skooala ca daka niki io nu as sti cine k am fost intr-o banca la liceu ghibu ......pupiki debia ast sa te mai bat o data sa te motai d paru ala k paduki.........