Naţionala voastră. Hai, pa! Să cheme cineva Salvarea!

Totul a început câtre finalul meciului Olanda-România, de la Campionatul European de fotbal. Mai exact din ultimele lui douăzeci de minute. Conduşi cu 1-0 şi având neapărată nevoie de victorie, Mutu şi coechipierii căutau fără nicio tragere de inimă o breşă către poarta olandezilor. Atunci s-a întâmplat un lucru extraordinar, poate unul dintre cele mai frumoase din istoria naţionalei de fotbal a României. Cei câteva mii de suporteri din tribune s-au ridicat în picioare şi au început să cânte "Deşteaptă-te române!". În faţa televizorului fiind, simţeai un fior pe şira spinării.

 

S-a schimbat ceva pe teren? Nimic. Aceeaşi apatie. Acelaşi dezinteres. De parcă din tribune s-ar fi auzit un cântec de leagăn, nu imnul naţional. Atunci am înţeles că ideea că avem o naţională de fotbal e doar o iluzie. Pe teren şi pe marginea acestuia nu exista decât un grup organizat de profitori. Care îmbracă tricoul tricolor doar pentru a-şi rotunji conturile. Pentru a le creşte cota. Pentru a da mai bine în clipurile publicitare pentru cine ştie ce salam, băutură ori maşină.

 

Astfel, deloc nu a fost de mirare aroganţa cu care toată această adunătură de mitocani a aterizat la Cluj. Dând cu tifla celor care i-au aşteptat de decenii să-i vadă pe viu, în silenzio stampa şi cu antrenamente închise. Ba, mai mult, înjurându-i şi aruncând cu pietre după jurnalişti! Asta e ceea ce au învăţat de la Piţurcă, de la Mircea Sandu, de la Dragomir.

 

În anii studenţiei, ultimii bani din bursă îi puneam deoparte pentru naş (cel de pe tren, nu cel de la FRF), pentru a merge până la Bucureşti, la meciurile naţionalei. De această dată, când România a venit la Cluj, n-ar fi trebuit decât să urc un deal pentru a-i vedea pe tricolori. N-am făcut-o. Ba, mai mult, după ani buni, a fost pentru prima dată când am refuzat să mă uit la un joc al naţionalei. Pentru a fi sigur că nu voi fi tentat să pornesc televizorul, am ieşit în oraş, la bere.

 

N-am făcut-o din supărare, ci din convingere. Asta nu e naţionala României! Nu e naţionala noastră, ci a voastră. A lui Piţurcă, Sandu, Dragomir şi a altor mârlani şi şmecheri din fruntea fotbalului românesc. Luaţi-o de aici şi spălaţi-vă cu ea pe cap! Nu vreau o primă reprezentativă care să nu ştie pe cine să-l introducă pe teren. Pe Ronaldinho ori pe Ronaldo? Pe Pe Buffon ori pe Van Der Saar? Pe Pirlo sau pe Totti? Nu, vreau doar 11 jucători care după ce cântă imnul îşi dau sufletul pe teren. Iar la final, indiferent de rezultat, să mai aibă puterea să zâmbească, să semneze un autograf şi să dea o declaraţie pentru cei care le-au ţinut pumnii sau au cântat în tribune. Cer oare prea mult?

 

Notă: Acest text a fost publicat pe 7.09.2008, cu titlul "Naţionala voastră. Hai, pa!", după meciul România-Lituania 0-3, desfăşurat la Cluj. Nimic nu s-a schimbat între timp. Tocmai am citit o ştire conform căreia 90% dintre apelurile la numărul de urgenţă 112 sunt glume proaste sau înjurături. Din această cauză liniile telefonice sunt de multe ori ocupate atunci când sună oameni care au, într-adevăr, nevoie de ajutor. Probabil, din acelaşi motiv, n-a reuşit nimeni să cheme Salvarea pentru naţională. (Mihai Goţiu)

 

 

Versiune mobil | completa